Municipiul Fălticeni va avea prima Secție de Îngrijiri Paliative. Lucrările au început și costă 12,5 milioane de leiSănătate

Municipiul Fălticeni va avea prima Secție de Îngrijiri Paliative. Lucrările au început și costă 12,5 milioane de lei

       Accesări: 930

Pas important în dezvoltarea serviciilor medicale. Un nou proiect începe să fie materializat la nivel local, proiect ce va completa infrastructura existentă în sănătate. Municipiul Fălticeni va avea prima Secție de Îngrijiri Paliative, care va beneficia de aparatură modernă și condiții de spitalizare de nivel înalt.

Este cea mai nouă investiție din domeniul sănătății în județul Suceava, ce completează deja seria de proiecte care au ridicat standardul Spitalului Municipal Fălticeni în materie de dotări, infrastructură și echipamente.

Noua secție va funcționa în cartierul Maior Ioan, pe strada Aleea Nucului, în clădirea fostelor Secții Boli Infecțioase și Dermatovenerologie, și va oferi îngrijire specializată pacienților cu boli cronice sau în stadii avansate, care necesită tratament și suport pe termen lung.

Unitatea va dispune de saloane moderne, zone pentru pacienți și aparținători, precum și de echipamente medicale de ultimă generație.

Noua Secție de Îngrijiri Paliative va fi realizată în decurs opt luni, urmând să fie dată în folosință în toamna anului 2026.

Lucrările au început astăzi, 27 noiembrie, cu demolări parțiale ale unor pereți și demontarea instalației termice.

Interiorul clădirii va fi recompartimentat, iar la exterior clădirea va fi extinsă, revizuită estetic și funcțional.

Regimul de înălțime va rămâne același, parter plus etaj, însă eficiența energetică va fi mult mai ridicată, pentru confort sporit atât vara cât și iarnă, dar și pentru economii semnificative la consumul de energie.

Noua Secție de Îngrijiri Paliative din Fălticeni va avea 26 de paturi, echipamente și aparatură modernă.

Proiectul, ce vizează modernizarea și extinderea clădirii existente, este finanțat din fonduri europene nerambursabile.

Valoarea investiției se ridică la 12,5 milioane de lei și vine în contextul unui număr tot mai ridicat de cereri pe acest segment, dar și al transferului Compartimentului de Îngrijiri Paliative din localitatea Vadu Moldovei la Fălticeni, cât și transformarea acestuia în Secție de Îngrijiri Paliative.

Medicul Vlad Morariu, managerul spitalului din Fălticeni, afirmă că proiectul reprezintă un pas important în dezvoltarea și modernizarea sistemului sanitar local deoarece contribuie direct la creșterea calității vieții și la îmbunătățirea serviciilor medicale oferite pacienților.

El susține că investiția este un demers așteptat de comunitate și justificat prin nevoile reale de servicii medicale identificate de-a lungul timpului cu o creștere continuă a adresabilității pe acest segment.

Finalizarea lucrărilor în toamna anului 2026 va reprezenta un pas major în îmbunătățirea accesului la servicii medicale esențiale pentru locuitorii din întreaga zonă Fălticeni.

Noua Secție de Îngrijiri Paliative va contribui semnificativ la creșterea calității actului medical, iar după finalizare va deveni una dintre cele mai moderne din județ, oferind standarde ridicate de îngrijire și confort.

Managerul Vlad Morariu și primarul Cătălin Coman afirmă că vor continua să investească în infrastructura medicală, pentru ca municipiul Fălticeni să beneficieze de servicii adaptate nevoilor actuale ale comunității.



Spalatorie covoare

ȘTIRI