Joaca s-a transformat în momente de panică. Un început de incendiu s-a declanșat astăzi într-o locuință din municipiul Fălticeni. Două echipaje ale pompierilor au fost trimise de urgență la fața locului.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 11, în cartierul Dumbrava Minunată.
În sprijinul intervenției au fost trimise alte două echipaje, unul al paramedicilor SMURD și un altul al Ambulanței.
Acest început de incendiu s-a declanșat după ce doi copii, în vârstă de 5, respectiv 9 ani, s-au jucat cu focul în mansarda locuinței, după cum anunță biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Flăcările au afectat mai multe materiale textile, pe aproximativ un metru pătrat.
Interiorul casei s-a degradat din cauza fumului.
Cei doi minori și părinții lor, intoxicați ușor cu fum și prezentând atacuri de panică, au primit îngrijiri medicale la fața locului.
Aceștia au fost transportați, ulterior ,la Spitalul Municipal Fălticeni pentru investigații suplimentare.






