Direcția de Sănătate Publică Suceava a anunțat, în această dimineață, că medicul epidemiolog Cătălina Zorescu revine, cu atribuții specifice, pe funcția de conducere de director executiv al instituției, până la ocuparea temporară sau definitivă a funcției publice de conducere, în condițiile legii.
Delegarea s-a făcut printr-un ordin al ministrului sănătății, Sorina Pintea, din data de 23 februarie 2018.
La începutul lunii februarie, fostul director executiv interimar, Petru- Sebastian Jureschi , și-a dat demisia, din motive personale, după doar trei luni la conducerea DSP Suceava.
Cătălina Zorescu a fost la conducerea instituțuiei și în a doua partea a anului 2017, după demisia directorului executiv interimar Andrei Ianovici.
Medicul Cătălina Zorescu a condus Compartimentul Teritorial de Sănătate Publică din Fălticeni, până la desființarea acestei structuri locale a DSP Suceava.