Măsuri privind siguranța alimentară și ordinea publică în perioada sărbătorilor PascaleActualitate

Măsuri privind siguranța alimentară și ordinea publică în perioada sărbătorilor Pascale

În cadrul unei ședințe a Colegiului Prefectural Suceava, joi, 29 martie 2018, a fost adoptată o hotărâre referitoare la  măsurile privind siguranța alimentară,  ordinea publică și siguranța populației în perioada sărbătorilor Pascale.

Astfel, în perioada 30 martie – 9 aprilie 2018, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava și Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Bucovina” Suceava vor informa zilnic Instituția Prefectului – Județul Suceava, cu privire la deficiențele constatate pe linia verificărilor efectuate în domeniul siguranței alimentare și a ordinii publice, precum și măsurile luate pentru remedierea acestora.

“Având în vedere specificul turistic al județului, precum și faptul că vor fi organizate manifestări religioase în toate lăcașele de cult, structurile de poliție din cadrul IPJ  Suceava, împreună cu celelalte forţe ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţiuni în domeniu, sunt angrenate în misiuni pentru asigurarea climatului de siguranţă pe întreg teritoriul judeţului”, se precizează în hotărâre.

ȘTIRI