Accident rutier în această dimineață, în jurul orei 9, pe raza localității Roșiori (comuna Forăști).
Un autoturism a părăsit partea carosabilă a Drumului Național 2 şi s-a răsturnat pe cupolă, pe câmpul de la marginea drumului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la locul producerii accidentului a intervenit modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
La volan se afla o femeie, în vârstă de 45 de ani, din Antoceni, comuna Forăști. Aceasta a primit primul ajutor apoi a fost preluată de către paramedici și a fost transportată la Centrul de Primire Urgenţe al spitalului municipal Fălticeni.
Accidentul s-a produs pe un sector de drum drept, cu vizibilitate bună. Polițiștii urmează să stabilească cauzele producerii acestui eveniment rutier.
Din informațiile pe care le-am aflat, femeia nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Ea a suferit o contuzie toracică minoră și nu necesită internarea.