Mașină răsturnată în comuna Rădășeni. Patru persoane transportate la spitalRegional

Mașină răsturnată în comuna Rădășeni. Patru persoane transportate la spital

Accident rutier în această dimineață, în jurul orei 11, pe raza comunei Rădășeni.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bucovina Suceava, 4 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce o mașină s-a răsturnat în zona cunoscută de conducătorii auto ca „groapa Rădășenilor’.

Toate cele 4 persoane implicate în accident au fost găsite conștiente și au fost transportate la Spitalul Municipal Fălticeni.

La locul producerii accidentului a intervenit un modul SMURD (cu autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD) și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean  – Stația Fălticeni.

Mașina implicată în accident este înmatriculată în județul Vaslui și transporta o familie: doi soți, alături de fiica lor  (în vârstă de 26 de ani) și prietenul acesteia, aceștia din urmă aflându-se în afara oricărui pericol.

Potrivit IPJ Suceava, la ora 10.45, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă deosebită de periculoasă pe DN 2E, din direcția Spătărești către comuna Cornu Luncii, un bărbat de 51 de ani, din județul Vaslui, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț, după care s-a izbit frontal de un mal de pământ și s-a răsturnat.

În urma accidentului, a rezultat rănirea unei femei de 47 de ani din județul Vaslui, pasageră în autoturism, rănirea ușoară a conducătorului auto și  a unei femei de 26 de ani, tot din județul Vaslui, victimele fiind transportate la spital cu ambulanța pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă, ultimii doi nu au necesitat internarea.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

ȘTIRI