Marioara Murărescu în amintirile prietenilor din FălticeniExclusiv

Marioara Murărescu în amintirile prietenilor din Fălticeni

Moartea Marioarei Murărescu a adus mâhnire în sufletele a sute de fălticeneni care au cunoscut-o din postura de membri ai grupurilor folclorice invitate să participe la emisiunile acesteia, înainte de 1989 şi după Revoluţie, ultima dată în decembrie 2013.

Interpreta de folclor Maria Tanasă, cea care a avut privilegiul de a creşte, ca artist, în preajma Marioarei Murărescu, a oferit Cronicii de Fălticeni un interviu în care vorbeşte despre profesionistul de pe platoul de filmare şi prietenia din afara scenei.

CF: Cum aţi cunoscut-o pe Marioara Murărescu?

MT: Prima întâlnire a fost prin “Tezaur Folcloric”. Emisiunea “Tezaur Folcloric” m-a chemat, aveam un dor de “Tezaur Folcloric”. Am simţit că ceea ce fac eu i-ar place acestei realizatoare.

Era acolo acurateţe, profesionalism, valoare, era acolo ceea ce este mai frumos, mai autentic în viaţa poporului nostru. Am simţit că acolo aş putea fi apreciată.

Am întâlnit-o, e mult spus, eu fiind pe scenă ca şi concurentă la anumite concursuri, ea în juriu ca şi preşedintă. Primă întâlnire nu a fost tocmai plăcută. Eram la un festival de doine şi balade, am simţit de la public şi din aprecierile unor membri ai juriului că voi lua un premiu mare (doinele şi baladele sunt sufletul meu şi succesul meu) iar când am auzit mai târziu că nu nu se va întâmpla aşa, am plecat fără să aştept gala. În tren, poeta Constanţa Buzea, soţia lui Adrian Păunescu, mi-a arătat foaia de jurizare. Ea şi alţii îmi dăduseră nata 10, însă Marioara Murărescu ar fi spus “Dacă o cheamă Maria Tanasă nu este obligatoriu să ia şi premiul întîi”. M-a durut, dar mi-a trecut. Au fost ediţiile acelui festival minunat „Cântarea României” care a scos din sate, din lăzile de zestre, ce era mai valoros şi trebuia valorificat.

Odată am ajuns la Botoşani, la faza naţională a acestui concurs. Era Marioara Murărescu preşedinta juriului, Ludovic Paceag, Emilia Comişel şi alte personalităţi în domeniu. Cineva trimis de la juriu a venit la grupul nostru, a întrebat de mine şi a spus: “Tovarăşa Murărescu îi transmite Mariei Tanasă să nu plece până nu vorbeşte cu ea”. Autocarele de Suceava plecau aşa că eu n-am reuşit să stau de vorbă cu ea. Realizez acum că a fost un clopoţel care a sunat pentru mine, un tren pe care eu l-am pierdut. Era de ajuns că ea se interesa de mine, trebuia să o caut eu, să valorific aprecierea dumneaei.

A trecut timpul. În 1986, doamna Comişel, venind la Suceava şi Fălticeni, cu Ludovic Paceag, m-a regăsit din amintiri. Eram acasă la Lenuţa Beraru când mi-a spus „De ce nu vii tu la Floarea din grădină?” I-am spus că am fost la preselecţie dar că nu am fost chemată pentru programare (eu trebuia să mă fi interesat, să fi insistat la TVR pentru programare căci erau foarte mulţi solişti care au rămas în aşteptare după ce realizatorul murise). S-a întors la Bucureşti şi am fost sunată de Simona Patraulea, noua realizatoare, într-o sâmbătă, la telefonul Şcolii nr. 2. Mi-a spus că la etapa întâi “Floarea din Grădină” din săptămâna următoare s-a ivit un loc liber în urma îmbolnăvirii unui concurent. Eram chemaţi nouă solişti din lista de aşteptare pentru o nouă jurizare. Abia atunci am cunoscut-o pe Marioara Murărescu faţă către faţă. Din cei nouă concurenţi eu am rămas în concurs. Plecasem sâmbătă, direct de la şcoală, doar cu poşeta şi cu banii împrumutaţi de la colege. Costumul mi l-au trimis fetele de la grup: Lenuţa Beraru, Angelica Jitaru, Lili Apopei, Jana Pohoaţă, Maria Niţă şi care mai erau.

În 1988 m-a chemat la etapa a doua şi-mi amintesc că am supărat-o tare spunându-i că nu pot şi că amân. În acelaşi an am susţinut gradul I în învăţământ şi au fost cheltuieli mari. M-a certat, “crezi că eşti artista lui peşte să te rog eu?” A închis dar i-a dat telefon primarului Costică Artenie, care era mândru că are o solistă apreciată de TVR, avea simţul valorilor şi, pentru doamna, după ce m-a certat, m-a ajutat să ajung la concurs (m-a trimis). A trimis şi un autocar cu oameni să mă susţină. La întoarcere m-a primit ca pe un om de mare preţ împreună cu doamnele Ardeleanu şi Vornicu, care aveau funcţii importante în Primăria Fălticeni. Norocul meu a fost să cunosc oameni care m-au iubit, m-au apreciat şi luîndu-mă de urechi m-au pus în valoare.

CF: Cum a evoluat colaborarea dumneavoastră cu emisiunile pe care le realiza Marioara Murărescu?

MT: De aici, de la “Floarea din Grădină”, s-a convins mai bine de ceea ce făceam eu, i-a plăcut şi am început să colaborez cu “Tezaur Folcloric”. Prima filmare a fost cu Grupul Balada, în Parcul Herăstrău. Ultima filmare a fost în decembrie 2013, la Oradea, Tezaur de 30 de ani, pe care Marioara Murărescu l-a condus de pe patul de spital. A fost o durere să văd acolo sute de artişti, care se pregăteau şi evoluau pe scenă, iar ea era la Baloteşti, pe un pat de spital.

De-a lungul timpului, „Tezaur Folcoric” a fost pentru mine şi pentru copiii din Fălticeni a doua şcoală. Mergeam an de an la colinde şi la cencertele mari de la Alba Iulia, Oradea, Bucureşti, când cu Grupul de învăţători (grupul sindicatului din învăţământ) şi apoi cu Grupul Balada la nivel de Şcoala nr. 2, Şcoala nr. 3, Clubul Copiilor. Generaţii după generaţii au fost la emisiunea Marioarei Murărescu. Apoi, după ce m-am transferat la Clubul Copiilor, m-am ocupat în mod special de soliştii vocali şi, după câţiva ani de pregătire intensă, am reuşit, cu umărul meu, să-i salt lângă mine în rândul artiştilor de la “Tezaur Folcloric” pe câţiva elevi: Valentin Bertea, Laura Lungu, Mădălina Pavăl, Roxana Sava, Toader Sofronie, Eusebiu Avăcăriţei, Larisa Nunvailer, Denisa Apetrei, Alexandra Burlacu.

CF: Ce aţi simţit în momentul în care aţi aflat că Marioara nu mai este ?
MT: Am primit mesaje de la foarte mulţi oameni, foşti colegi din Liceul pedagogic. Preoţii cu care mă întâlnesc îmi spun că au pomenit-o la Liturghie cu drag şi o vor pomeni în continuare. Oameni plecaţi în străinătate m-au sunat plângând iar părintele Irimescu de la Rădăşeni, care a fost vizitat acum trei ani de doamna Murărescu, mi-a spus “Am trecut pomelnicul de la vii şi tot anul o voi pomeni la adormiţi”.

O plâng oamenii, lumea a iubit-o, merita să fie iubită. Dincolo de durerea că a plecat, am avut bucuria să aud din prima clipă oameni mari, realizatori TVR cunoscuţi, vorbind şi spunând lucruri adevărate şi drepte despre Marioara Murărescu: că este unică, că nu mai au sens după ea nici “Tezaur Folcloric”, nici “Moştenitorii”, că a fost un miracol, că nu o poate egala nimeni, că este o valoare, că rămâne nemuritoare. Soliştii mari au venit să spună cine a fost Marioara Murărescu şi mi-au încălzit sufletul cu aprecierile lor. Îi este recunoscută munca şi valoarea. Marioara Murărescu se identifică cu “Tezaur Folcloric”. Această emisiune a fost viaţa ei.

CF: Dacă ar fi să rezumaţi în câteva cuvinte activitatea doamnei Murărescu …
MT: A creat o emisiune, a creat concursuri, evenimente, a creat o atmosferă pentru concurenţi, solişti, pentru auditori. A încurajat tinerii, formaţiile, a călăuzit talente. Nu era emisiune în care să nu vină Marioara să îţi aranjeze ultimul firişor de păr – „Nu e bine doamna învăţătoare!”

Nu doar eu am iubit-o, au iubit-o mai ales telespectatorii. Ea a slujit poporul aplecându-se peste timp, căutând, săpând în adâncul pământului românesc şi scoţând de acolo comori uitate.

A fost severă, a fost dură, altfel nu ar fi obţinut performanţă. Emisiunile ei se deosebeau de alte emisiuni tocmai prin lucrurile pe care le cerea, de la repertoriu, la dicţie, ţinută, costum. Era vorba „Dacă n-ai cântat la Tezaur nu eşti interpret, eşti doar un cântător”.

CF: În ce relaţii era cu artiştii pe care îi promova în emisunile sale?
MT: La doamna Marioara Murărescu conta emisiunea, apoi artiştii care se pliau pe cerinţa Tezaurului gândit de ea. Emisiunea era mereu alta, mereu altă zonă, alţi creatori, alţi interpreţi, altă emoţie, altă trăire. Ea promova folclorul, nu soliştii. O să-ţi vorbesc altădată despre stilul ei de muncă, despre cum îşi pregătea emisiunea.

A fost într-o veşnică alergare, a fost greu încercată de viaţă. Poate de aceea s-a apropiat de mine. Viaţa noastră se aseamănă cumva. A fost pătimaşă, luptătoare, muncitoare, căutătoare a valorilor. Avea darul vorbirii, al pătrunderii, al cunoaşterii, te evalua la prima vedere. Avea autoritatea cunoscătorului, a profesionistului, avea dorinţa de a ajuta. Avea darul de a te promova, din mic te făcea mare. Avea o evlavie pentru cei plecaţi din lumea cu dor în lumea fără de dor şi le-a închinat foarte multe emisiuni.

CF: Dincolo de platoul de filmare a existat şi o frumoasă prietenie pe care am dori să ne-o împărtăşiţi
MT: Nu ştiu de ce s-a aplecat şi a avut încredere aşa de mare în mine, care eram o învăţătoare calică dintr-un orăşel ca Fălticeniul, cu grup de copii şi de maturi, nu eram o vedetă, nu aveam palmares, nici măcar gânduri de devenire. Făceam doar ce-mi plăcea.

A iubit ceea ce făceam. A iubit atmosfera din Grupul Balada, căldura, armonia, comunicarea dintre mine şi cadrele didactice. De aceea a venit la Fălticeni în particular. A venit la Fălticeni pe tren, cu copilul, pentru linişte, pentru odihnă, pentru a-şi umple poate golul care o durea. Primarul Artenie s-a bucurat că Marioara a venit la Fălticeni. Împreună cu fetele din grupul folcloric ne-a dus la Râşca, la casa de vânătoare de la Buda, iar el venea acolo zi de zi cu mai marii oraşului. Timp de două săptămâni am dus-o pe Marioara Murărescu să cunoască zonele folclorice ale judeţului, împreună cu profeoarele Vultur, Vitcu, de la Sindicatul Învăţământ. Am bătut zona bazinului folcloric Fălticeni, la bătrânii din Dolheşti, stând la poveşti cu profesorul Valeriu Sandovici care a confirmat bogăţia cântecului tradiţional de pe valea Şomuzului, din care s-a născut repertoriul meu.

A revenit la Fălticeni, tot cu copilul, de mai multe ori, într-o toamnă, ca să audă cerbii, la Bogdăneşti, la Râşca, apoi când îi era plin sufletul de grijile cotidiene. A găsit aici “un căuş de palmă adihnitor”, cu bucurii simple. S-a bucurat mâncând cartofi copţi, în apartamentul meu de pe Maior Ioan, în apartamentul Lenuţei Beraru şi în casa Angelicări Jitaru. Se bucura mergând la mama mea, la socrii mei, la cunoştinţele noastre, la oamenii simpli care o iubeau şi se simţea minunat, îşi încărca bateriile. Îmi spunea „Ce fericită eşti tu că ai asemenea oameni în preajmă”. Îi plăceau doinele şi baladele, grupurile mele.

A venit la Fălticeni după Revoluţie şi a filmat la Hanul Domnesc, la Suceava, a făcut filmări la Galeria Oamenilor de Seamă şi la Casa Gorovei, pentru că ştia că de aici a pornit întâia revistă de folclor din România – „Şezătoarea”.

A trebuit să vină pentru că nu aveam cu ce mă duce cu copiii la Bucureşti, a filmat colinde, filmări superbe care se regăsesc în arhiva TVR, a venit pentru noi.

La Revoluţie m-am convins că avea încredere mare în mine. A doua zi după izbucnirea revoltei în Bucureşti a dat telefon să-i aducem copilul la Fălticeni, pentru că erau ameninţaţi de tot felul de oameni. S-a dus soţul meu şi a adus copilul. Eram atunci directoare la Grădiniţa specială de surdo-muţi. Atunci au venit preoţii din oraş şi am botezat toţi copiii din cămin. Petrişor a botezat trei sau patru copii.

Petrişor a revenit de mai multe ori la Fălticeni pentru evaluări şcolare, pentru bucuria de a fi cu Ştefan şi cu Ionuţ, copii mei, pentru a fi în siguranţă când dumneaei trebuia să plece departe. Timpul a trecut, eu am fost prinsă de griji şi nevoi, dumneaei a fost asaltată de tineri şi interpreţi pentru afirmare, de concerte, de concursuri care au absorbit-o, storcând-o de vlagă, de putere, de viaţă.

Timpul a trecut şi ne-am revăzut când am avut necazuri. M-a ajutat, m-a întărit, am împletit multe ore cu firul de la telefon care ne-a legat în dorul nostru comun, cântecul şi dumnezeirea. În 2005, când m-am operat de cancer, a venit la spitaş cu unii solişti. Am fost emoţionată, lacrimile îmi curgeau pentru că nu mă puteam opri. A lăsat alintatul şi mi-a zis în stilul ei „Nu te mai jeli. Îndată o să fiu şi eu ca tine pe aici. Îndată te urmez”. A fost o glumă, să mă întărească, să mă încurajeze În al treilea an a făcut şi ea cancer. A plecat înaintea mea.

CF: Cum a plecat Marioara Murărescu din această lume?
MT: Tânjea după liniştea pe care nu prea a apucat-o. A fost realizator de emisiuni de televiziune din vocaţie, nu pentru bani, nu pentru glorie, un realizator care a ars în cuptorul reuşitei o dată cu emisiunea. A pus totul în Tezaur. M-a impresionat mult munca ei, stilul ei. M-a impresionat relaţia ei cu boala, cu moartea. A acceptat-o. Ea nu a plecat dintre noi acum, a plecat în luna mai, anul trecut, când a luat drumul spitalelor şi mi-a zis “Mă doare Coca, nu mai pot, nu ştiu ce am, mă doare tot”. A fost o alunecare blândă, uşoară, spre lumea de dincolo, lăsând pe drum, unul câte unul, straiele, podoabele, aprecierile acestei lumi. Nu s-a plâns, şi-a trăit durerea în taină, ca după o perdea. Acolo, în tăcere, şi-a purtat crucea zile şi nopţi ştiută şi neştiută, uitată sau căutată, mângâiată sau mustrată (şi eu îi spuneam să facă mai mult pentru ea).

Mă doare că a plecat prea devreme. Nu ne-am despărţit acum, pentru că ea a plecat înainte, acolo unde mergem cu toţii, unul câte unul, înapoi ACASĂ, la Tatăl nostru, de unde am venit. Mă măngâie gândul că a adormit în ziua celor trei Sfinţi Ierarhi, şi a urcat la cer în ziua de Întâmpinarea Domnului. Mă bucur că au fost Liturghii în cele trei zile de odihnă. Mă bucur că nu a fost depusă la Ateneu ci într-o biserică, pentru că era fată de preot şi ştiu că îi era dor de Biserică.

A lăsat în urmă amintirea unui titan care ne uimea şi ne mângâia, ne certa, ne înţelegea, ne restaura, ne zidea aşa cum voia ea să fim, ca ţăranul de altădată, curat, care trăia folclorul nu doar îl cânta.

A plecat obosită pentru că a ars asemeni unei lumânări cu fitilul prea gros. A plecat uşor, nevăzută. A plecat ştiind unde se duce, fără văicăreală, furişându-se din cotidian şi trăind, vreme de nouă luni, în spital, pregustând veşnicia. Asta mi-a spus mie când am vizitat-o la spital „În definitiv, Cocuţă, cunosc acest drum, mă duce spre Înviere”. Îmi doresc să aibă lumină pe unde trece şi, acolo, ACASĂ, să-i dea bunul Dumnezeu pe mână tot un Tezaur Folcloric, unde să ne cheme şi să ne aştepte, aşa cum a făcut în Televiunea Română vreme de 30 de ani.

ȘTIRI