Manifestări de instabilitate atmosferică în noaptea de Înviere și în prima zi de PaștiNațional

Manifestări de instabilitate atmosferică în noaptea de Înviere și în prima zi de Paști

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică dar și o atenționare Cod Galben pentru ziua de sâmbătă și prima zi a Peștelui.

Până duminică, 28 aprilie, ora 18.00, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe suprafețe mici căderi de grindină.

Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în după-amiaza zilei de sâmbătă (27 aprilie) și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (27/28 aprilie) în jumătatea de vest a țării și pe arii mai restrânse în celelalte regiuni, iar duminică (28 aprilie), local, cu precădere la deal și la munte, precum și în regiunile nordice, nord-estice și centrale.

Atenționare meteorologică Cod Galben

În după-amiaza zilei de sâmbătă (27 aprilie) și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (27/28 aprilie), ora 04.00, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată în zonele de munte, Oltenia, Transilvania, Maramureș și nordul Crișanei. Vor fi averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25…30 l/mp și punctiform 35…40 l/mp.

Facebook Comments

ȘTIRI