Majoritatea profesorilor din Fălticeni și din  mediul rural boicotează începutul de an școlar. Unde au loc festivitățiEducație

Majoritatea profesorilor din Fălticeni și din mediul rural boicotează începutul de an școlar. Unde au loc festivități

       Accesări: 171

Noul an școlar începe pe 8 septembrie. Va fi unul atipic pentru majoritatea unităților de învățământ din Fălticeni, în care festivitățile de deschidere sunt anulate. Nemulțumirile profesorilor sunt adunate într-un protest tacit la adresa Ministerului Educației, Guvernului și clasei politice, pe seama măsurilor adoptate pe fondul austerității.

Cadrele didactice consideră că noile măsuri din educație sunt nedrepte și umilitoare, motiv pentru care și-au dat acordul pentru boicotarea începutului de an școlar.

Cu doar două zile înainte de primul clopoțel, mai multe școli și licee Fălticeni și din zona Fălticeni au anulat festivitățile oficiale, după ce sindicatele au îndemnat la boicot.

Săptămâna aceasta cadrele didactice s-au întâlnit în consiliile profesorale și au decis ce vor face pe 8 septembrie.

Majoritatea au votat pentru boicotarea începutului anului școlar.

Tot zilele acestea, profesori din Fălticeni și zona Fălticeni, membri ai sindicatelor din Educație. au participat la protestele organizate la București, dar și la pichetarea sediului Prefecturii Suceava.

La nivelul municipiului Fălticeni în 7 dintre cele 10 unități de învățământ s-a votat, cu majoritate largă, pentru boicotarea începutului noului an școlar.

Asta înseamnă că festivitățile de deschidere nu mai sunt organizate. Elevii nu vor mai veni în careu, alături de profesori și părinți, și nu vor mai asista la discursurile susținute de director, primar, polițist, și nici nu vor mai avea parte de slujba de binecuvântare din debutul noului an școlar.

Elevii vor intra direct în clase, unde vor fi așteptați de profesorii diriginți, pentru a-și primi orarul, manualele și gândurile de bun venit.

Va fi pentru prima dată în ultimii 40 de ani, când festivitățile de deschidere ale noului an școlar sunt anulate în școlile și colegiile din Fălticeni.

Profesorii din Fălticeni au votat în cea mai mare parte pentru boicot, însă sunt și excepții.

Nu vor fi organizate festivăți de deschidere ale anului școlar la Colegiile „Nicu Gane”, „Mihai Băcescu”, „Vasile Lovinescu”, la Școlile „Ion Irimescu”, „Mihail Sadoveanu” și „Ioan Ciurea”.

Pentru boicot au votat și profesorii de la Grădinițele „Pinocchio” și „Voinicelul”.

Nu vor boicota începutul anului școlar profesorii de la Clubul Copiilor și cei de la Grădinița Specială, unde, în proporție de 98%, cadrele didactice au votat contra boicotului.

Un caz aparte este cel al Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza”.

Cadrele didactice au hotărât să organizeze festivitatea de deschidere pentru că de mai bine de un an școala s-a aflat într-un amplu proces de reabilitare, timp în care elevii au învățat în alte unități din Fălticen. Potrivit conducerii școlii, bucuria reîntâlnirii cu elevii și organizarea unui nou careu după aproape doi ani de pauză este susținută și de profesori.

De menționat faptul că la celelate școli, în ciuda boicotului, va fi organizată doar activitatea de bun venit pentru bobocii de la clasele pregătitoare, care vor fi întâmpinați cu podul de flori.

Unitate Pro boicot Contra boicot ProcentajDecizie
Grădinița „Pinocchio”20580%
Grădinița „Voinicelul”10198%
Grădinița Specială16498%
Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”Cu festivitate
Școala Gimnazială „Ion Irimescu”352162%Fără festivitate
Școala Gimnazială „Ioan Ciurea”Fără festivitate
Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”241758%Fără festivitate
Clubul Copiilor1898%
Colegiul Național
„Nicu Gane”
Fără festivitate
Colegiul Tehnic
„Mihai Băcescu”
Fără festivitate
Colegiul
„Vasile Lovinescu”
Fără festivitate

La nivelul școlilor rurale din zona Fălticeni sunt situații atipice, dar și unele în care ceea s-a votat este respectat.

Dintre cei circa 550 de profesori, de la 17 unități de învățământ, 400 au votat pentru boicotarea începutului de an școlar, iar 145 contra, în procente rezultatul fiind de 73% pro boicot și 27% contra.

La școlile din comunele Baia, Drăgușeni, Preutești, Vadu Moldovei, Dolhești, Bunești și Râșca nu vor fi organizate festivitățile clasice, cu adunarea elevilor și profesorilor în careu.

Vor organiza festivități de deschidere școlile din Bogdănești, Rădășeni, Hârtop, Oniceni, Horodniceni, Boroaia și Mălini.

În unele școli, precum cele din localitățile Băișești, Horodniceni, Drăgușeni, Boroaia, Dolhești, Vadu Moldovei, profesorii au votat covârșitor pentru boicot. Procente ridicate sunt și la Preutești și Mălini.

La polul opus se afla Școala Gimnazială Oniceni și Grădinița Specială Fălticeni care au votat masiv contra boicotului.

Unitate Pro boicot Contra boicot ProcentajDecizie
Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia57198% Fără festivitate
Școala Gimnazială Băișești30585%Cu festivitate
Școala Gimnazială Bogdănești Cu festivitate
Școala Gimnazială Boroaia270100% Cu festivitate
Școala Gimnazială Bunești141253%Fără festivitate
Liceul Oltea Doamna Dolhasca271860%Fără festivitate
Școala Gimnazială „Luca Gavril” Drăgușeni14198%Fără festivitate
Școala Gimnazială „Hatmanul Șendrea” Dolhești 35198%Fără festivitate
Școala Gimnazială „Ion Muceleanu” Fântâna MareCu festivitate
Școala Gimnazială HârtopCu festivitate
Școala Gimnazială „Maria Cantacuzino” Horodniceni220100%Cu festivitate
Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini371669%Cu festivitate
Școala Gimnazială Oniceni92674%Cu festivitate
Școala Gimnazială Pleșești181358%Cu festivitate
Școala Gimnazială Preutești391473% Fără festivitate
Școala Gimnazială „Ion Lovinescu” Rădășeni9950%Cu festivitate
Școala Gimnazială Râșca18 966% Fără festivitate
Școala Gimnazială „Alexandru Lăpușneanu” Slatina171553%Cu festivitate
Școala Gimnazială Vadu Moldovei27584% Fără festivitate
Total40014573%



Spalatorie covoare

ȘTIRI