Mahalale din FălticeniAmintiri

Mahalale din Fălticeni

Cuburile din granit de pe Strada Mare erau gata să se încingă de tot la ora amiezii, doar umbra liniară a caselor îngrămădite răcoreau cât de cât trotuarul pustiu în acea zi de vară.

Două ,,Dacia 1300″ urcau spre centru risipind un miros greoi de carburant ieftin, depăşind fără prea mult efort faetonul cu sifoane, aşezate ordonat în locaşurile din lemn de pe platformă.

Paşii mă conduc hipnotic spre un loc unde caldarâmul şi forfota urbană sunt străine mahalalei de pe ,,Nuţu Elman”.

Gospodăriile cu bolţi de vie, zarzări şi cireşi, cu oameni plini de viaţă şi de amintiri, împart acest capăt al târgului cu o lume aparte, ce mi-a rămas în memorie peste timp.

Strada cu pământ galben şi pietriş selenar, este încadrată pe alocuri de garduri asimetrice din lemn, şipcile nefiind asemănătoare între ele.

Unele porţi au balamale ruginite şi zăvoare masive şi se deschid frecvent expulzând în drum puradeii desculţi, doar în cămăşile largi ale fraţilor mai mari.

Un miros nedefinit de cartofi prăjiţi la o lampă pe gaz, se înalţă dintr-o curte unde sunt scoase la soare toate lenjeriile de pat, inclusiv covorul negru din lână, cu doi trandafiri imenşi, de un roz chimic.

Înaintând în profunzimea acestei lumi aparte, trec pe lângă o casă acoperită cu şindrilă, care are geamul dinspre curte deschis larg, susţinut de un difuzor cubic, având carcasa lăcuită. Firele sale încâlcite duc spre interior, la un ,,pick up” dezacordat ce-şi roteşte pentru a mia oară în acea zi, discul ,,Electrecord” cu Marcel Budală. Decibelii nu reuşesc însă să acopere un scandal, cu toată cascada de înjurături şi uşi zăngănite de la izbituri.

O vecină, într-un capot bleu din burete subţire, aruncă peste gard un lighean cu apă iar şiroaiele de leşie se preling în mijlocul drumului, formând mici aluviuni.

Nici curtea sa nu iese din decor: o dormeză cu arcuri ruginite este pe post de trambulină pentru doi copii gălăgioşi, iar mezinul casei încearcă din răsputeri să să prindă un câine slăbănog, alergându-l prin colbul ogrăzii printre găinuşele speriate.

În faţa porţii, o fetiţă bine prinsă de soare, roteşte de zor o frânghie pe post de coardă, ţopăind atentă la şirul de sărituri monotone al căror număr îl rosteşte în şoaptă, doar pentru ea.

Un bătrân negricios, cu un ciot de ţigară în colţul gurii, este singurul spectator al acestei reprezentaţii infantile. Coatele îi sunt proptite comod pe coama porţii, iar ochii înfundaţi în orbite veghează la bunul mers al vieţii sale cotidiene.

O melodie ciudată se aude în depărtarea străzii iar sunetul, venit parcă de pe malurile Gangelui, sporeşte odată cu apropierea de acel loc.

La capăt de mahala, ritmuri indiene răzbat prin fereastra întredeschisă a unei case joase, cu pridvor şi cu acoperiş din azbest ondulat.

Coperta unui disc, este aruncată la întâmplare pe un taburet verde abandonat în cadrul uşii, iar zâmbetul Naarghitei din poză, lămureşte fără echivoc misterul atmosferei muzicale. La o plită improvizată afară, focul se înteţeşte înghiţind vreascuri şi picioare de scaun, în timp ce o tigaie imensă îşi prăjeşte ultimile şniţele din parizer.

Clopotul din bronz al Şcolii numărul trei din vecinătate, sună de ieşire trimiţându-şi ecoul peste această lume aparte, iar strada ,,Nuţu Elman” devine pentru o clipă, o poză cu zimţi în albumul prăfuit al târgului de altădată.

ȘTIRI

error: Content is protected !!