Lucrări întârziate la noul spital. Scările de evacuare la incendiu trebuiau finalizate pe 15 octombrieLocal

Lucrări întârziate la noul spital. Scările de evacuare la incendiu trebuiau finalizate pe 15 octombrie

Termen depășit și o nouă amânare. Noul spital din Fălticeni nu va fi deschis nici toamna aceasta. Unul dintre motive este acela că scările de urgență la incendiu nu sunt terminate.

Potrivit contractului de lucrări, data finalizării era 15 octombrie 2019.

Firma Maghebo se ocupă de construirea celor trei scări de urgență nu a reușit să încheie lucrările la termenul stabilit. Șantierul a fost deschis în luna aprilie, iar la finalul celor șapte luni construcțiile trebuiau încheiate.

Scări impuse de legislație

Noul spital primește trei scări de evacuare la incendiu, toate amplasate în exteriorul clădirii. Două vor fi lipite de fațada centrală, iar una pe fațada laterală.

Managerul unității medicale, doctorul Vlad Morariu, ne-a declarat că termenul de finalizare a fost prelungit cu încă 30 de zile.

Scările au apărut în proiect, după incidentul de la Colectiv. Până la acel moment, spitalul nu era prevăzut cu astfel de elemente de construcție.

Legislația actuală cere, pentru un astfel de obiectiv, scări care să asigure evacuarea pacienților în caz de incendiu.

Acestea sunt realizate după normele impuse de ISU (Inspectoratul pentru Situații de Urgență) și sunt calculate pentru un indice de cutremur specific zonei noastre.

Scări similare, dar din metal, au fost construite și la noua maternitate.

30 ani pentru un noul spital. 160 pentru cel actual

Dintr-un anumit punct de vedere, noul spital este demn de Cartea Recordurilor. Lucrările au început după căderea comunismului.

De atunci și până în prezent medicii profesează cu speranța că vor reuși să își facă meseria într-un spital nou.

Și astăzi cei 80 de medici și 200 de asistente lucrează în cea mai veche clădire spitalicească din țară.

Anul viitor unitatea medicală va împlini 160 de ani.

Spitalul funcționează în aceeași clădire de pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Noul spital, a cărui clădire este finalizată încă de anul trecut, nu poate fi deschis până la terminarea construirii scărilor de evacuare.

După încheierea lucrărilor propuse va urma recepția finală. Între timp statul va reuși să bifeze un record trist în România: 30 de ani pentru ridicarea unui spital.

Deschiderea noii unități medicale nu va avea loc mai devreme de 31 decembrie 2019. La momentul actual, conducerea spitalului nu poate avansa o dată privind inaugurarea celui mai așteptat obiectiv din Fălticeni.

Termen prelungit cu 30 de zile

Spitalul are absolut toate avizele necesare. Mai precis cinci avize, din care unul DSP (Direcția de Sănătate Publică) și un altul ISU (Inspectoratul pentru Situații de Urgență), plus alte trei ce revin altor instituții ale statului.

Pentru a putea funcționa, noul spital trebuie să treacă prin recepția finală care se va face după ce vor fi încheiate lucrările la scările de evacuare la incendiu.

Termenul pentru finalizarea acestora a fost prelungit cu încă 30 de zile. Scările trebuie finalizate pe 15 noiembrie.

Managerul spitalului fălticenean, medicul Vlad Morariu, spune că după această perioadă vor fi aplicate penalizări firmei Maghebo.

„Am prelungit termenul de finalizare pentru încă 30 de zile. Lucrările la scări trebuie încheiate pe 15 noiembrie. După această dată vom aplica penalizări.”, explică managerul Morariu. „Sigur, ne-am fi dorit să fie totul gata, dar sper ca, de data aceasta, la jumătatea lunii viitoare să fie încheiate lucrările.”

Medicul Vlad Morariu, managerul Spitalului Municipal Fălticeni

La data de 16 octombrie, scările erau finalizate în proporție de 60%.

Doar la două dintre cele trei scări lucrările sunt mai avansate. La una dintre scări se pregătea terenul pentru turnarea treptelor.

Cele trei obiective au forma unor blocuri dreptunghiulare, sunt construite din beton și cărămidă și vor fi ridicate până la etajul superior al clădirii.

Scările costă 4,5 milioane de lei, banii fiind alocați de Ministerul Sănătății.

Facebook Comments

ȘTIRI