Dispeceratul ACET Fălticeni a anunțat programarea a două lucrări pentru remedierea defecțiunilor apărute pe rețele de apă din municipiul Fălticeni, în cursul zilei de vineri, 6 iulie 2017.
Intervențiile necesită întreruperea furnizării apei între orele 8-16, după cu urmează:
Pe strada Pietrari se va lucra pe conducta de 200 milimetri. Vor fi afectaţi consumatorii de pe străzile: Caporal Popescu (parțial), Pietrari, Mihail Sadoveanu (parțial), Ștefan cel Mare (parțial), Cuza Vodă (parțial) Costică Artenie. Unități: RCM Clothing.
Lipsa apei va fi resimțită și de o parte a fălticenenilor arondați Asociației de proprietari nr. 10.
Angajații ACET Fălticeni și-au anunțat prezența și pe strada Dimitrie Leonida, pentru o lucrare pe conducta de 150 milimetri, la blocul nr. 6, scara B. Vor fi afectaţi consumatorii de pe strada Dimitrie Leonida (parțial) și cei care locuiesc în blocurile: 2, 4, 6, 8, 10.