Lipsa apei va afecta vineri consumatorii de pe 19 străzi ale FălticeniuluiLocal

Lipsa apei va afecta vineri consumatorii de pe 19 străzi ale Fălticeniului

Săptămână plină pentru angajații Agenției Locale ACET Fălticeni. Ziua și avaria…

Ultima zi de lucru aduce alte două intervenții pe rețele de apă din municipiu.

Vineri, 23 iunie, între orele 08.00-16.00, se lucrează pe strada Maior Ioan, pentru remedierea unor defecțiuni, pe conducta de oțel (500 mm), în dreptul a două locuințe particulare.

Lipsa apei, în intervalul menționat, va afecta consumatorii de pe străzile: 9 Mai (parțial), Zorilor (parțial), Maior Ioan, Sergent Sava (parțial), Vasile Ciurea (parțial), Aleea Nucului, Aleea Căminului, Aleea Pictor Hârlescu, Aleea Trandafirilor (parțial), Strada Liliacului (parțial), Nicolae Bălcescu, Sucevei (parțial).

 

Unități afectate: Colegiul Vasile Lovinescu, Secția de boli infecțioase, Dispensarul nr. 1, Centrul de plasament, Grădinița Specială, Cantina spitalului, Casa de cultură, Thales, CAR Învățământ, Biserica Adormirea, Poliția locală, Primăria, Imperial, Rubin, Dumbrava, Vice, Simos, Patiseria Teo, Cabinet stomatologic Mitocaru Daniela.

 

Blocuri din asociațiile de proprietari:

Asociația 1 – Bl. 6P (str. Aleea Trandafirilor)

Asociația 2 – Bl. 2, 3, 6, 6A, 8A, 8B, 6P sc A (str. Maior Ioan)

Asociația 3 – blocurile de pe Aleea Nucului

Asociația 4 – bl. 8C, 13, 15, 1, 3 (str. Aleea Nucului)

Asociația 5 – blocurile de pe str. Maior Ioan, Pictor Hârlescu, 2A, 2B, 2C, 2D, 5A, 3A, 4 (str. N. Bălcescu)

Asociația 6 – blocurile de pe Aleea Căminului, Aleea Nucului, Pictor Dârlescu, Bl. 7, 9, 1, 3, 7, 9, 11, 13, 7, 5 (str. Maior Ioan)

 

Între orele 09.00 – 16.00, se va întrerupe furnizarea apei pentru remedierea unor defecţiuni pe conducta de 100 mm, de pe strada Ana Ipătescu, defectiuni apărute în caminul de vane de la Policlinica Fălticeni.

Vor fi afectaţi consumatorii de pe străzile: Ion Creangă (parțial), Ana Ipătescu (parțial), Nicu Gane, Republicii (parțial), Aleea Liliacului, Mihai Eminescu (parțial), Aleea Eroilor.

Unitați afectate: Policlinica, Clădirea Telekom, Parchetul, Primăria, Laboratorul Dr. Lungu, Magazin Ozana, Simos, Casa Pensionarilor, Clădirea Cadastru, Restaurant Ventos, Complex 8 Martie, Coafor Loredana, Școala Al. I. Cuza, Restaurant Casa Carp, Notariat Apostol, Restaurant Thales, Restaurant D&D, Restaurant Pink, Jandarmeria, Biblioteca.

Blocuri din Asociația de proprietari nr. 3: Bl. 2 și Bl. G1 (Aleea Eroilor), Bl.5 și Bl.7 (str. Nicu Gane), Bl.11, Bl. E5 (str. Mihai Eminescu), Bl. 297 (str. Ana Ipătescu).

ȘTIRI

error: Content is protected !!