Liderii politici îndeamnă întreg electoratul din Fălticeni să vină la votAlegeri Prezidențiale 2014

Liderii politici îndeamnă întreg electoratul din Fălticeni să vină la vot

Campania electorală s-a încheiat. Mâine, 2 noiembrie 2014, fălticenenii își aleg noul președinte pentru următorii cinci ani. Electoratul este chemat la urne să decidă prin vot cine va urma actualului șef al statului, Traian Băsescu.

Fălticenenii își pot exercita acest drept constituțional în cele 21 de secții de votare.

Actul de votare în sine este unul foarte important, după cum au subliniat liderii pe plan local și județean ai partidelor politice, care au ținut să transmită mesajul lor prin intermediul cotidianului Cronica de Fălticeni. Ei au îndemnat electoratul să vină la vot în număr cât mai mare și să se folosească de acest drept constituțional.

Ei au subliniat că ziua alegerilor prezidențiale este un moment important pentru viitorul României.

Cătălin Coman (PSD)
”Mesajul meu pentru concetățenii mei este să iasă în număr mare la vot. Este bine să își reamintească cum s-a dezvoltat municipiul Fălticeni în acești ultimi doi ani, să aprecieze faptul dezvoltarea orașului, care este pe un curs ascendent și să rețină faptul că am avut o ușă deschisă la miniștrii din Guvernul României pentru fiecare problemă în parte. Susțin candidatul la Președenția României pe cel care a demonstrat că este omul faptelor prin tot ceea ce municipiul Fălticeni a primit ca sprijin și fonduri, care sunt cele mai mari, clare și vizibile de la Revoluție încoace”.

Gheorghe Aldea (ACL)
”Rog cetățenii din Fălticeni și cei din zona arondată municipiului să se prezinte la vot și să desfășoare actul de votare cu încredere. Fiecare să voteze după conștiința personală. O dată la cinci ani ne votăm președintele, iar votul fiecăruia este important”.

Cătălin Nechifor (PSD)
”Pentru Fălticeni ne-am făcut datoria și ne dorim să ne alegem președintele de care avem nevoie și care să unească cu adevărat România. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut până acum. Vrem să ne facem datoria până la capăt alături de toți locuitorii, indiferent de opțiunea lor politică. Cred că asta este normalitatea și asta am încercat să facem de doi ani și jumătate, de când avem guvernare locală, județeană și națională. Alegem noul președinte pentru următorii cinci ani, este o alegere pentru viața noastră și este important să ne susținem președintele care vrea unească România. Veniți la vot, exercitați-vă acest drept garantat prin Constituție”.

Gheorghe Flutur (ACL)
”Invit fălticenenii să meargă la vot. Este un drept constituțional la care nu trebuie renunțat. Îi invit să meargă, să voteze un om al faptelor pentru o Românie normală, pentru o Românie a lucrului bine făcut și a pune capăt scandalului politic și bârfelor inutile de la televizor”.

Corneliu Popovici (PMP)
”Mă adresez tuturor fălticenenilor, din colegiile 4 și 5, ca duminică  să fie în număr cât mai mare la vot deoarece este un moment foarte important pentru România. Țara trebuie să-și aleagă un nou președinte care va orienta România, mai departe, în direcția pe care ne-o dorim cu toții și pe care România a început-o după 1990. Prezența cât mai mare la vot va da legitimitate mai puternică noului președinte. Sunt convins că electoratul fălticenean va alege un președinte pro-european”.

Alexandru Rădulescu (PSD)
”Salut toți cetățenii Fălticeniului și îi rog și îndemn să voteze președintele României. Este un moment important prin care se decide evoluția țării noastre în următorii cinci ani. Electoratul să voteze cu cine le dictează inima și mintea, dar îi rog să discearnă și să aleagă candidatul care prin fapte s-a dovedit a fi un apropiat al județului Suceava și municipiului Fălticeni. România are nevoie de un președinte tânăr și dinamic, care trebuie să ne reprezinte pe plan extern, să comunice și să nu ”tacă și să facă”.

Alexandru Băișanu (ACL)
”Le doresc fălticenenilor să meargă în număr cât mai mare la vot, iar acolo, în cabină, să voteze conform propriilor năzuințe, credințe și interese. În opinia mea, cel mai potrivit om pentru funcția de președinte al României este cel care a lăsat ceva în urma lui atunci când a condus ca primar un oraș al României în care nu este șomaj, un oraș prosper, unde oamenii au de lucru și duc o viață mai bună. Cu Dumnezeu înainte”.

Ioan Stan (PSD)
”Îi îndemn pe fălticeneni să vină la vot pentru o Românie mai bună, mai frumoasă, mai liniștită. Este nevoie de unitate și solidaritate între români. Participarea lor la scrutinul de mâine este importantă, deoarece România nu mai are nevoie un nou președinte jucător și conflictual. Le transmit să voteze un om tânăr, capabil, dinamic, un președinte al tuturor românilor”.

ȘTIRI