La Fălticeni s-a desfășurat Campionatul național de navomodeleSport

La Fălticeni s-a desfășurat Campionatul național de navomodele

Iazul Șomuz din Fălticeni, zona de agrement Nada Florilor, a găzduit, în această săptămână (9-13 august), o nouă ediție a Campionatului național de navomodele – Curse.

Evenimentul a fost organizat de Clubul Sporturilor Tehnico Aplicative Suceava, cu sprijinul Primăriei Municipiului Fălticeni.

În competiție s-au întrecut 30 de participanți de la cluburile CSTA Suceava, CSTA București, Voința Târgu Mureș ,CSU Galați , Sportul studentesc București, Palatul Copiilor Medgidia și Avia Craiova, ne-a informat Sorin Catană, reprezentantul clubului organizator.

Concursul s-a desfășurat pe mai multe categorii, atât la seniori cât și la juniori (Mini-mono, Mono 1, Mono 2, Mini-hidro, Hidro 1, Hidro 2 , FSR E).

Echipa Clubului Sporturilor Tehnico Aplicative Suceava a reușit patru clasări pe podium: Locul 3 la seniori – Clasa Mono, respectiv Locul 1 la juniori – Clasa Mono, Clasa Hidro, Clasa FSR-E.

Sucevenii și-au adjudecat și șapte premii în concursurile individuale.

La seniori, Catană Adrian s-a clasat pe locul 3 la categoria Mini-mono. Cele mai multe premii le-au obținut juniorii Popovici Ioana (locul 1 – mini mono, locul 2 – SFR-E) și Popovici Ionuț (locul 1 – Hidro 1, locul 2 – Mini mono, locul 2 – Mono 1, locul 3 – FSR-E).

Directorul CSTA Suceava, prof. Mihai Ioan, a apreciat revenirea Fălticeniului pe harta competițiilor naționale și le-a mulțumit participanților pentru implicare în reușita acestui campionat național. Acesta a ținut să menționeze și sprijinul primit din partea primarului Cătălin Coman pentru buna desfășurare a evenimentului.

ȘTIRI