Kinetoterapie de grup la Policlinica Dorna Medical. Avantajele de necontestat ale antrenamentelor de grupSănătate

Kinetoterapie de grup la Policlinica Dorna Medical. Avantajele de necontestat ale antrenamentelor de grup

Toamna aduce o noutate importantă. La Policlinica Dorna Medical, domnișoarele și doamnele, dar și domnii, indiferent de vârstă, greutate, afecțiuni, se pot înscrie la kinetoterapie de grup! Într-un cadru intim, departe de priviri iscoditoare, de judecăți, poți să te înscrii la grupul de Kinetoterapie de grup („terapie prin mișcare”).

Prețul unei ședințe este de 15 lei.

Grupele vor fi restrânse, de șase persoane, ședințele se vor desfășura după-amiază, după terminarea programului de muncă. Despre Ana Chirilă, kinetoterapeut în cadrul Policlinicii Dorna Medical din Vatra Dornei, cu siguranță ați auzit. Licențiată a Facultății de Educaţie Fizică şi Sport (Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), Specializarea: Kinetoterapie) și a unui master de profil a Universității din Oradea, Ana este pasionată de sport, dar, mai ales, de oameni.

Specialista a ajutat sute de pacienți, atât copii, cât și adulți, să se recupereze după accidentări, AVC-uri, hernii de disc (pentru evitarea intervenției chirurgicale sau după intervenție), fracturi, luxații, entorse, etc.

A scris numeroase articole de specialitate, a participat la conferințe medicale și cursuri de perfecționare, precum și la antrenamente. Ana a observat că după recuperare, pacienții ar fi dorit să practice sport, dar aveau mari temeri în a-și lua un abonament la sălile de fitness, de exemplu.

De ce? Pentru că le era frică să nu fie judecați pentru că „nu țin ritmul” cu ceilalți, pentru că nu aveau cui să ceară o recomandare (de exemplu, în urma unei operații de menisc la genunchi, care sunt mișcările care ar trebui evitate sau, dimpotrivă, repetate, pentru o recuperare optimă).

În aceste condiții, Ana Chirilă a venit cu inițiativa de a crea grupuri de kinetoterapie, la care să aibă acces toată lumea, atât persoanele sănătoase în a căror viață mișcarea reprezintă o rutină, cât și cele care vor să înceapă să facă mișcare și nu au motivația necesară, precum și persoanele care au urmat ședințe de kinetoterapie și fizioterapie, ca urmare a unei afecțiuni.

Te simți obosită, nu ai energie? Stai multe ore la birou, așezată pe scaun sau petreci prea multe ore în picioare? Ți-ai dori să îți recapeți vitalitatea? Ai dori să faci mișcare, dar ai dureri de spate și nu ai vrea să forțezi organismul? Ai dureri articulare sau musculare din cauza suprasolicitării? Ai vrea să începi să faci antrenamente, dar nu îți permiți un antrenor personal?

Dacă ai răspuns afirmativ la cel puțin una dintre întrebări, atunci antrenamentele de grup cu Ana Chirilă, în cadrul Policlinicii Dorna Medical din Vatra Dornei, sunt soluția!

Antrenamentul de grup este soluția dacă ești în căutare de mișcare, și – de ce nu – socializare!

Cred că știi despre ce este vorba: grupurile de persoane pline de energie și motivație, pe care le vezi cum se grăbesc să ajungă la timp la vreun antrenament de grup. Le vezi cum râd, cum confirmă încă de dimineață participarea la reuniune, ele știu toate mișcările și se simt extraordinar de bine, chiar dacă exercițiile sunt dificile și solicitante.

Te gândești că vrei și tu să faci parte din „frăția” lor, însă nu știi încă ce beneficii ai avea. Tocmai de asta, ne-am gândit să le explicăm succint pentru tine!

Motivația

„Încep de mâine!” – știm că nu o dată, domnișoarele și doamnele se autoiluzionează cu această frază. E posibil ca acest plan să funcționeze, chiar să te apuci, începând cu ziua următoare, de o nouă dietă, de alergat seara, de sport. Dar, oare, pentru cât timp!

Studiile de specialitate spun că te numeri printre cei cinci la sută dintre pământeni dacă… te ține o săptămână. Motivația începe să scadă gradual, ba chiar să dispară total!

E timpul să accepți că ai nevoie de un instructor, de prietene sau cunoștințe care fac mișcare și care te susțin și al căror exemplu te determină să continui!Imaginează-ți acum o sala plină de oameni motivați să facă mișcare și să-și atingă scopul!

Numai câteva minute în acea încăpere și corpul tău va pompă adrenalină, iar orice „Nu pot!” se va transformă în „Privește-mă cum o fac!”.La polul opus, când te antrenezi singur devine mult mai greu să găsești motivația interioară de a-ți testa limitele. Mai ales la început, când mișcarea nu a devenit încă un obicei pentru tine, s-ar putea să te tot uiți la ceas, numărând minutele, și să țintești mai degrabă către ieșire decât către performanțe fizice.

Încurajările instructorului

Un alt beneficiu major al antrenamentelor de grup o reprezintă instructorul din sală. Este specialistul care este alături de tine la fiecare pas și, foarte important, te atenționează atunci când execuți vreo mișcare greșit.

Știai că, la început, peste 85 la sută dintre cei care fac sport execută mișcările greșit, nu țin cont de importanța repetărilor, de postură? De prea multe ori, continuăm să facem exerciții fizice într-un mod incorect pentru că nu avem cui să cerem o părere avizată.

Prin atitudinea pozitivă, pregătire, propriul exemplu, un instructor le oferă participanților la antrenament o doză considerabilă de încredere și energie, dar mai ales siguranța că nu fac în van mișcare!

Antrenarea spiritului competitiv

Vrem să recunoaștem sau nu, există un spirit de competitivitate în fiecare dintre noi! Deși nu este mereu un aspect pozitiv al personalității noastre, la sala acest lucru devine, cu siguranță, un avantaj, pentru că ne determină să lucrăm mai mult.

Spre exemplu, în cazul în care simți că ai ajuns la capătul puterilor și vrei să renunți, te poți uită în jur la colegii tăi de antrenament care lucrează și vei prinde elan!

În plus, numărătorile inversate,de tipul – „Și încă o repetare, ultima. 10, 9, 8, 7….” – chiar sunt eficiente, în cazul în care vrei să continui să faci exercițiile fizice, deși până și tu crezi că nu mai poți.

Socializarea este cheia

Desigur, un mare plus este și ocazia pe care o ai să îți faci noi prieteni sau, pur și simplu, să socializezi cât timp faci mișcare.

Ai putea crede că acest amănunt este prea puțin important, căci până la urmă vorbim despre sport aici, nu? Vei fi însă uimit să afli cât de ușor trece un antrenament și ora aferentă acestuia atunci când schimbi două-trei vorbe cu partenerii de antrenament.

Este foarte probabil să discuți cu cineva și să uiți că mai ai încă o serie de făcut.

Starea de bine

Poți să mănânci ciocolată, să urmărești ultima serie din Games of Thrones și să te simți bine, dar nu uita că intensitatea acesteia nu se c, În cele din urmă, poate cel mai important beneficiu este starea de bine pe care ți-o conferă antrenamentele de compară cu cea obținută în urma mișcării. Vii la antrenament cu grijile și problemele care te apasă, te descarci și pleci mai vesel și plin de vitalitate decât la început.

Înainte de a fi un aliat în lupta ta cu kilogramele în plus, mișcarea te ajută să te simți bine! Când ești activ(ă), mintea ta este distrasă de la factorii de stres de care te lovești în fiecare zi.

Exercițiile fizice te vor ajuta să reduci nivelurile hormonilor responsabili cu stresul, iar acest lucru îți va fi de folos cu siguranță atunci când vei avea o zi mai proastă. Practicarea unui sport este deosebit de importantă. Te ajută extrem de mult la alungarea gândurilor negative și a frustrărilor acumulate de-a lungul zilei.

În același timp, aceste exerciții stimulează producerea de endorfine. Acești potențiatori naturali ai bunei-dispoziții sunt cei care pot menține stresul și depresia la un nivel minim.

Endorfinele sunt cele care te pot ajuta să te simți mai relaxat(ă) și mai optimist(ă) după un o zi dificilă. În plus, dacă ai de obicei un somn fragmentat sau dacă suferi de insomnie, de acum, vei dormi bine și te vei odihni!

Provocare constantă

De asemenea, la Dorna Medical, vei fi provocat constant să treci la nivelul următor de dificultate. Ce înseamnă asta? Dacă stăpânești antrenamentele cu un grad de efort moderat, ești pregătit(ă) să treci la cele de nivel mediu și așa mai departe.

Kinetoterapeuta Ana Chirilă va restabili permanent ritmul antrenamentelor și va trece de la un grad la altul de dificultate.

Acum știi care sunt beneficiile antrenamentelor de grup și ești pregătit(ă) să vii la KINETOTERAPIE DE GRUP cu ANA CHIRILĂ, la Policlinica Dorna Medical (Cabinetul de Kinetoterapie)!

Pentru desfășurarea optimă a antrenamentelor, trebuie să vii îmbrăcată adecvat (echipament sportiv/ pantaloni de trening și tricou sau maiou) și să alegi ca încălțăminte o pereche de adidași comozi.

De asemenea, nu uita de prosop și de sticla cu apă! Hidratarea este esențială!

* Nu uitați: în fiecare miercuri, de la ora 17.00! Dacă vor fi mai multe solicitări, vom alcătui mai multe grupe!

** În cazul în care se vor reuni șase solicitări din partea unor participanți de sex masculin, vom alcătui și o grupă destinată domnilor.

Programări GRUP DE KINETOTERAPIE:
☎ 0330 100 427
☎ 0751 516 175
☎ 0751 191 445

Facebook Comments

ȘTIRI