Ioan Țicalo – Eminoscologul de la RâșcaCultură

Ioan Țicalo – Eminoscologul de la Râșca

Septuagenarul Ioan Țicalo ne aduce în atenție prin ultima apariție editorială – Trei destine astrale: Eminescu, Creangă, Veronica – un pertinent omagiu acestor alergători de cursă  ce-și străbat destinele prin vămile veacurilor.

Cartea a apărut la editura Geea, 2018  având drept componentă principală interviul luat autorului de Elena Condrei, renumită doamnă a culturii, scriitoare și autoare a cunoscutei Comori din cenușă.

Având un cult pentru Eminescu și destinul acestuia în posteritate, în interviul din cea de a douăzecea carte a domniei sale, Ioan Țicalo întreține cultul poetului ”sigilat de destin” (George Călinescu).

În publicistica sa găsim exegeze despre Poetul neamului românesc, despre Poetica instrumentelor muzicale, Despre dor…. An de an a cutreierat adâncimile universului artistic, fațetele dorului și aspirația spre desăvârșire a genialului înaintaș, pătrunzând în cronotopul matricial, călătorind pe vectorul dorului și pe calea desăvârșirii poetice. Este clar că Eminescu i-a îmbogățit și modelat sufletul cu splendoarea armoniilor sale.

Opinii pertinente, rod al îndelungilor popasuri în Țara Eminescu.

Exegetul se mișcă în perimetrul eminescian emițând judecăți de valoare, privindu-l în relația cu junimiștii și în raport  cu cei doi apropiați afini sufletește, Creangă și Veronica. Relaționărilor din existența celor trei le adaugă nota sa personală, trecând prin filtrul propriei judecăți afirmațiile eminoscologilor consacrați, precum și pe cele ale timpului său – Theodor Codreanu, Adrian Dinu Rachieru, Ioan Filipciuc și alții, admiratori sau întreținători de cabală. Elementele de istorie și critică literară capătă prospețime și greutate deoarece autorul și-a făcut un  fundament solid la școala clasică a eminoscologilor. Parteneriatul sufletesc Eminescu, Creangă, Veronica este completat prin prezența intervievatului  ce comentează cu energie înaltă destinele astrale: ”Toți trei au trecut în eternitate în 1889: Eminescu în 15 iunie, Veronica în noaptea 3-4 august, Ion Creangă la 31 decembrie. Legați în viață și în nemurire”. Apoi, interesantă și logică pledoarie pentru numele Mihail. ”Mi-hai, două silabe și un diftong îl leagă pe poet de glie; Mi-ha-il, trei silabe și un hiat îl dematerializează pentru a zvâcni în eternitate. Îndepărtându-l pe l, stâlcim particula sacralității”. (De altfel, schimbarea paradigmei în biografia acestui reper era deja prezentă în comentariile avizate, pornind de la mărturisirea poetului: în registru junimist, 20 decembrie 1849, ”de Ignat” și data nașterii poetului consemnată în studiul maiorescian – biserica Uspenia, 15 ianuarie 1850.

Elena Condrei conduce cu tact interviul relatând o diversitate de aspecte și punând întrebări pentru a-i crea interlocutorului posibilitatea de a ieși în arenă pentru a demonstra  dimensiunea astrală a acestui etalon cu valoare proteică. Șantierul în care lucrează Ioan Țicalo n-are timpi morți. An de an, cărți, exegeze, eseuri, articole ce vădesc interesul și admirația pentru Eminescu – citit în rama epocii și recitit în postmodernitate. Neodihna eminoscologului care poposește în Poetica instrumentelor muzicale… se completează cu Dor…în concepția lui Eminescu și Eminescu, poetul neamului sau cu Eminescu, dincolo de circumstanțe sau Ce ne mai spune Eminescu. Într-adevăr, Ioan Țicalo emite multe judecăți de valoare  în desfășurările sale scriptice. Argumentele vizează inepuizabila sursă, Eminescu nestins. Pentru că ”Eminescu crește din Eminescu” după cum afirmă pertinent Adrian Dinu Rachieru.

Substanțialul interviu aduce o oază de luminozitate și cântec sublim acompaniat de gingașe instrumente muzicale (lira – șapte corzi – număr sacru, harpa cu molatica-i unduire, buciumul, cornul, toaca și clopotul. ”Clopotul vechi împle cu glasul lui sara”… pentru că exemplele sunt nenumărate și deosebit de eufonice (până și codrul surdinizează melodic ”o simfonie beethoveniană”). Temă veche și veșnic nouă în studiile eminesciene.

Suntem alături de doi nemuritori, părinți spirituali ai autorului, și de Doamna Aleasă a inimii poetului, Veronica. Un trio sumativ și esențial pentru orele astrale ale dimensiunii sufletului românesc.

O carte de referință a eminoscologului de la Râșca și, implicit, o invitație la lectură și la cunoașterea reperului esențial – continentul Eminescu. ”Eminescu după Eminescu”. Și cum reluarea din diverse unghiuri a unui ”Eminescu Viu” (Solomon Marcus) ne menține tot în Patrimoniul Eminescu, în teritoriul tinereții fără bătrânețe, apreciem perseverența cercetătorului și a cărturarului.

Cu emoție, în surdină, lăudăm osârdia lui Ioan Țicalo ce a urmat îndemnul prietenului său, Ion Filipciuc din Câmpulungul Bucovinei, de a cuteza să scrie despre Eminescu: ”doi Ioni” despre ”Marele Eon”.

Mioara Gafencu

ȘTIRI