Incident grav în fața Primăriei Fălticeni: Un polițist local a fost lovit de un tânăr cu pumnii în fațăLocal

Incident grav în fața Primăriei Fălticeni: Un polițist local a fost lovit de un tânăr cu pumnii în față

Om al legii luat la pumni. Un polițist local a fost bătut chiar în fața Primăriei Municipiului Fălticeni. Autorul este un bărbat de 25 de ani din localitate care, după ce l-a lovit pe polițist, a fugit de la locul faptei.

Incidentul s-a petrecut astăzi 21 martie, la ora 18.15, pe platoul din fața Primăriei, în timp ce alți doi polițiști locali încercau să-l imobilizeze pe tânărul care a spart un stâlp de iluminat amplasat lângă treptele clădirii administrației locale.

Polițiștii aflați pe tură ne-au mărturisit faptul că incidentul s-a produs pe fondul unor probleme provocate de trei adolescenți, care și-au ales ca loc de plimbare cu rolele chiar spațiul de deasupra treptelor și rampa de acces pentru persoanele cu dizabilități, amplasată lângă scările Primăriei.

Deși au fost avertizați să înceteze, tinerii au continuat să-i sfideze de polițiști, continuând să se joace cu nervii și răbdarea oamenilor legii. Una din persoanele echipate cu role s-a prins de un lampadar, aflat la marginea rampei, moment în care șase abajururi şi un bec s-au spart. Două persoane de la Poliția Locală Fălticeni au trecut la imobilizarea tânărului care a distrus elementele din sticlă aflate pe stâlpului de iluminat public, în timp ce al treilea polițist se îndrepta spre aceștia.

La scurt timp, dinspre parcul aflat în vecinătatea Primăriei a venit un bărbat de 25 ani, localnic, rudă cu persoana imobilizată,  și l-a lovit cu pumnii pe polițist, aplicându-i câteva lovituri la nivelul feței.

Polițistul agresat este Constantin Parasca, în vârstă de 59 de ani. El a primit primele îngrijiri medicale de la paramedicii echipajului SMURD Fălticeni. 

Agentul superior Constantin Parasca a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal Fălticeni pentru îngrijiri medicale. Traumatism cranio-facial este diagnosticul pus de medici în cazul poliţistului local agresat fizic în această seară. Victima nu a rămas internată în spital.

La fața locului a ajuns și un echipaj din cadrul biroului de ordine publică al Poliției Municipale Fălticeni.

Agresorul a fost identificat şi este căutat de poliţişti pentru a fi audiat. Fapta se încadrează la ultraj.

În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, care dispus continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri, alte violenţe şi distrugere, urmând ca la 23 martie 2015, în funcţie de plângerile care se vor depune, să se dispună alte măsuri procedurale.

[ot-gallery url=”https://www.cronicadefalticeni.ro/poze/un-angajat-al-politiei-locale-falticeni-a-fost-batut-de-un-tanar/”]

Facebook Comments

58 Comments

  1. Avatar
    je
    21 martie 2015 at 20:13 Reply

    eu de cand avertizez politia (politia reala, nu cea comunitara) in legatura cu astfel de elemente …………. da, DAR PE DANSII CINE DRK II APARA ????

    1. Avatar
      eu si atat
      21 martie 2015 at 23:24 Reply

      IN PRIMUL RAND NU VA GANDITI CA NU SUNT LEGI…PARLAMENTARII , DUPA CUM VEDETI AU AVUT ALTE PREOCUPARI…DE CE SA INVINOVATIM BA PE UNII, BA PE ALTII, HAI SA MAI CITIM, SA ANALIZAM CE FAC ALESII NOSTRI INAFARA DE HOTII???CE FAC ALESII DE FALTICENI? N I M I C !!!!!!!

      1. Avatar
        Julius Julius
        22 martie 2015 at 16:04 Reply

        De ce invinovatesti parlamentarii? Educatia se primeste in primii ani de viata, pana pe la 6-7 ani.

        1. Avatar
          Șarpe Viu
          22 martie 2015 at 17:25 Reply

          corect, dar și ansamblul de legi croit după epoca Ceaușescu e destul de imprecis și complicat și nici nu se aplică bine. dacă s-ar aplica atunci mulți demnitari nici nu apucau să fie demnitari, dar asta-i altă problemă…

      2. Avatar
        Șarpe Viu
        22 martie 2015 at 17:25 Reply

        nu e foarte clar ce vrei să pui, dar pare că atingi ceva real…

    2. Avatar
      Șarpe Viu
      22 martie 2015 at 17:32 Reply

      nu e nevoie să drăcuiești. da, bună-ntrebare. presupun că tot ei, ei înșiși, dar și cu ajutorul cetățeanului obișnuit. unii români sunt lași și nu se implică la nevoie. n-au bun simț și curaj.

  2. Avatar
    cetatean nemultumit
    21 martie 2015 at 21:06 Reply

    Astfel de „tineri” sunt un pericol pentru comunitate. In opinia mea, orasul trebuie securizat(patrule de mentinere a ordinii publice,camere de supraveghere). Sunt un contribuabil. De ce sa ma tem sa ies pe strada? Domnul primar isi vede doar de propriile interese…

    1. Avatar
      Un tanar
      22 martie 2015 at 11:27 Reply

      De ce ar fi tinerii un pericol? Sau sunteti doar frustrat ca v-a trecut tineretea? Nu cred ca atunci cand ati iesit din casa v-a pus cineva cutitul la gat. Sa nu facem din tantar armasar.

      1. Avatar
        Julius Julius
        22 martie 2015 at 16:00 Reply

        Are dreptate omul. O sa ajungi si tu o anumita varsta si o sa intelegi aceste aspecte. Atunci intelegerea ta va fi in van.

      2. Avatar
        Șarpe Viu
        22 martie 2015 at 16:13 Reply

        dar când îți comentează pe stradă aiurea, se uită urât sau batjocoritor din cauză că nu le convine moaca ta sau ceva, cum e? dar ce zici când primești un pumn puternic de la un necuoscut, complet neprevăzut, așa puternic încât să-ți fractureze osul care ține dinții jos și să-ți mai scoată vreo 2? ă? în ultimii ani se simte o violență în limbaj și manifestare la tineri. dacă vine vreun eveniment mai special sau ceva, ce crezi că vor face unii din ei? ai speranțe mari? eu unul cred că ar trebui intrat un pic în ei. de prea mult timp nu cred că s-a făcut ceva în sensul ăsta. ar trebui să știe cine-i șeful, cine conduce. că dacă nu, ce rost are organizarea socială, oraș, poliție, instituții, mai bine să ne facem de cap, ne adunăm în triburi și hai la spart capete. anarhie. fiecare cu pata lui (pe creier)…

        1. Avatar
          Un tanar
          23 martie 2015 at 21:16 Reply

          Cum am spus. Sa nu facem din tantar armasar. Nu toti tinerii sunt reprezentati de individul/indivizii respectivi. Fiecare clasa sociala are ‘petele’ sale.(Acum adultii ar trebui sa fie judecati toti la fel daca unul din ei a dat in cap cuiva?)Politia si organele abilitate nu pot interveni pentru ca unuia dintre noi i s-a parut ca cineva s-a uitat urat si gata, hop la sectie! Nu merge asa. Prin ‘ intrat putin in ei’ ar trebui sa te referi la parinti/educatia pe care o primesc de la acestia.Problema e mult mai complexa decat pare iar o posibila rezolvare ar putea fi reprezentata de cresterea atentiei pe care copii o primesc din partea parintilor. Asta e punctul meu de vedere.

  3. Avatar
    un_falticenean
    21 martie 2015 at 21:11 Reply

    Nu trebuia sa fie lovit, dar si Politia Locala Falticeni si-a cam luat lumea in cap… si spun asta pentru ca in urma cu o saptamana am fost luat la rost de un anume Comunitar in timp ce imi cumparam tigari de la un magazin pentru ca am „parpalac” si i se parea lui ca „merg cam tantos” si toate aceste cuvinte s-au oprit in momentul in care l-am rugat sa se legitimeze….ar trebui sa se mai uite si in ograda lor.

    1. Avatar
      Julius Julius
      22 martie 2015 at 15:57 Reply

      Daca ai peste 18 ani trebuia sa-i arati buletinul si sa-i demonstrezi ca ai dreptul de a cumpara tigari.

    2. Avatar
      Șarpe Viu
      22 martie 2015 at 16:14 Reply

      Da.

  4. Avatar
    mihai
    21 martie 2015 at 21:34 Reply

    bercea esti prea prost.. tocmai ca cel batut.. este ofiter.. nu are 12 clase.

    1. Avatar
      unu
      22 martie 2015 at 01:09 Reply

      Ce ofiter nebunule, astia toti is fostii gardieni publici, ai nevoie de 3 luni vechime ca agent de paza si ajungi comunitar, nu studii, nu cursuri, nimic…nici nu stiu sa tina bastonul in mana…pe timpul lui basescu au primit denumirea de politisti, dar ei nu au nici o treaba cu munca de politie..sanatate

      1. Avatar
        mihai
        22 martie 2015 at 01:31 Reply

        mai documenteaza-te iti zic sigur ca este fost ofiter. Agent superior, vezi un pic ce inseamna asta. Este un fost ofiter de marina.

        1. Avatar
          Vasilica
          22 martie 2015 at 01:38 Reply

          Mihai ești cumva și tu comunitar??

          1. Avatar
            mihai
            22 martie 2015 at 01:54

            nu, dar stiu despre ce este vorba.
            agent superior, grad profesional principal:

            studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă
            cunoştinţe operare PC (MicrosoftOffice Word, Excel, utilizare Internet, e-mail) – nivel baza.
            vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 5 ani.

          2. Avatar
            Julius Julius
            22 martie 2015 at 15:51

            Vorbesc in cunostinta de cauza. Cel batut (politistul local) este ofiter de marina cu scoala absolvita si serviciu in marina fostei Republici Socialiste Romania. Sa retras din marina (sa fie mai aproape si de ajutor mamei sale care era singura si bolnava).

          3. Avatar
            mihai
            22 martie 2015 at 16:35

            deci am sau nu dreptate?!ca nu este un tilicar cu 12 clase!?

          4. Avatar
            Julius Julius
            22 martie 2015 at 16:53

            Da, ai dreptate.

          5. Avatar
            mihai
            22 martie 2015 at 01:54

            doar tu poti fi un hoit comunitar

      2. Avatar
        Șarpe Viu
        22 martie 2015 at 16:17 Reply

        pot confirma, sunt rudă îndepărtată cu d-l Parasca, a studiat Marina la Constanța, coleg cu Băsescu (cel puțin de generație), știu de la mama.

      3. Avatar
        Șarpe Viu
        22 martie 2015 at 16:18 Reply

        de ce faci nebun pe cineva și nici măcar nu le știi pe toate. te crezi tare deștept.

  5. Avatar
    Teluric
    21 martie 2015 at 22:34 Reply

    Grav! Grav!
    Asta se intampla cand nu ai loc de joaca amenajat. I

    Un parc pentru rolleri si skateri e solutia, dar stiu asta e prea futuristic.

    1. Avatar
      Pavel
      22 martie 2015 at 13:20 Reply

      pai cine sunteti voi ma sa va faca parc?nu este un spital unde sa pui capul jos si tu vrei parc????????

      1. Avatar
        Teluric
        22 martie 2015 at 23:39 Reply

        Vrei spital? Nu este maternitate unde sa nasti!

      2. Avatar
        Un tanar
        23 martie 2015 at 21:23 Reply

        Cu atitudinea asta nu meriti sa stai in spital…vorbeste comunismul din tine!

  6. Avatar
    mihai
    21 martie 2015 at 23:10 Reply

    cati rolleri si skateri sunteti!? si locul destinat persoanelor cu dizabilitati … si mai ales pe treptele primariei este un loc potrivit pt skate!? hai fii serios Teluric

    1. Avatar
      Teluric
      21 martie 2015 at 23:48 Reply

      Buna Mihai,
      Nu sunt nici una nici alta.
      Treptele si rampele sunt un loc bun pentru skate’n roll. Totusi treptele primariei nu sunt cele mai ideale datorita traficului dar in lipsa de altceva… stiu eu..
      Nu cred ca vreunei persoane cu disabilitati i sa ingradit accesul, nici macar temporar.
      Tanarul respectiv a facut o greseala pe care va trebui sa o plateasca.
      Dealtfel din articolul lui Rudy e neclar daca politistii au trecut la imobilizarea findca era un loc de joaca sau pentru ca au spart stalpul.
      Au fost avertizati inseamna oare li s-a facut semn cu degetul sau ca un politist s-a legitimat si le-a imanat un avertisment pentru disturbare sau mai stiu eu ce?
      Ma ggandesc eu ca daca ar fi fost a doua varianta tinerii ar fi inteles ca nu e de joaca…
      Poate ca n-am dreptate si tinerii sunt niste neispraviti dar cert este ca in fiecare situatie trebuie procedat cu tact. Uneori acesta lipseste cu desavarsire in cazul unora atunci cand acestia simt ca li s-a incalcat domeniul.

      1. Avatar
        mihai
        21 martie 2015 at 23:58 Reply

        disturbare:)) sigur nu ai luat bacul. De ce vrei tu legitimare, cand deja este in uniforma si in caz ca nu stii politistii comunitari au ca obiectiv de lucru Primaria Falticeni. Erau in timpul programului de lucru deci legitimarea cade.Cand politistii l-au imobilizat iti dai seama ca skaterul a distrus un bun public, a fost identificat si retinut.CORECT?! dar asta nu inseamna ca cineva din parc are dreptul sa sara si sa loveasca un om in uniforma, fara ca acel agent superior al Politiei Comunitare sa-l fi injurat sau sa-i adreseze macar un simplu „Salut”.
        Conform codului penal tipul care a lovit v-a fi inscris la ULTRAJ, iar daca Agentul Superior al Politiei Comunitare obtine si un certificat medico legal pe o perioada de timp de x-zile, lucrurile se complica.

        Multi dintre voi trebuie sa intelegeti ca nu totul vi se cuvine si ca trebuie sa va asumati raspunderea asupra faptelor pe care le intreprindeti.

        1. Avatar
          Teluric
          22 martie 2015 at 03:01 Reply

          Inteleg.

        2. Avatar
          Șarpe Viu
          22 martie 2015 at 16:19 Reply

          Așa e!

      2. Avatar
        mihai
        22 martie 2015 at 00:09 Reply

        stii care-i faza.. in zona primariei sunt 3 camere de supraveghere totul este filmat, de aceea se stie si cine a lovit. Tipul acum chiar daca-i da bani Agentului sa-si retraga plangerea (agentul poate cere cat vrea el acum) tot nu scapa. Chiar daca agentul isi retrage plangerea Politia se autosesizeaza si incepe singura ancheta. Asa ca inainte sa dai un pumn GANDESTE,

  7. Avatar
    Andi Sabin
    22 martie 2015 at 01:50 Reply

    Si daca baietasul asta asa de viteaz se nimerea cu un politist mai ,,defensiv” asa, care, in legitima aparare, ii capsa vreo doua trei gloante?
    Scutiti-va mamele de doliu si plansete si nu va jucati cu politia. Sunt singurii oameni din tara asta care au dreptul legal sa va ucida. Nu le oferiti oportunitatea.

    1. Avatar
      un_falticenenan
      22 martie 2015 at 12:21 Reply

      Prietene, nu stiu ce filme western ai vazut tu dar hai sa te pun putin la curent. Politia este demilitarizata, mai exact sunt functionari publici cu statut special, si cand spui ca iti pot capsa gloante…acest lucru se poate intampla doar atunci cand ii ataci cu o arma. Daca eram in capitalism ca americanii posibil aveau dreptul sa te capseze fara apel, daca li se prea lor ca sunt amenintati…si apropo, Politia Locala detine arme de cauciuc in dotare…sau „de forma” mai exact

      1. Avatar
        Șarpe Viu
        22 martie 2015 at 17:48 Reply

        nu cred că te „capsează” nici în SUA fără apel, ești avertizat. dacă nu te conformezi, …

  8. Avatar
    Lucian
    22 martie 2015 at 13:14 Reply

    Este incredibil ce se intampla.Toata lumea stie cine e cel care a lovit politistul si nimeni nu vrea sa puna mana pe el. Problema e ca nu a fost doar o scapare din partea celui care a lovit. Meseria lui de baza este sa faca scandal pe unde merge. La 2 ore dupa incidentul din FATA PRIMARIEI el era intr-un bar unde savura o bere cu placere si normal ca si acolo facea scandal fara ca cineva sa faca ceva in acest sens. Cea mai mare dilema ramane: De ce era inca intr-un loc public si nu era la politie?

    1. Avatar
      anoonim1212
      22 martie 2015 at 15:23 Reply

      mare dreptate ai si nu inteleg de ce numele lui n-a fost precizat in articol…oare de frica ? Se pare ca infractori fac legea pe aici !

    2. Avatar
      Șarpe Viu
      22 martie 2015 at 17:45 Reply

      toată lumea? eu nu. cum se numește? chestia asta nu trebuie lăsată. treaba lăsată pute.

  9. Avatar
    mihai
    22 martie 2015 at 13:18 Reply

    mai documenteaza-te.. te legitimezi cand opresti pe cineva. Atunci cand pazesti un obiectiv nu te mai legitimezi.! iar skaterul.. nu mai statea sa se legitimeze politistul. Citeste articolul si iti dai seama ca nu ai o logica in afirmatii

  10. Avatar
    mihai
    22 martie 2015 at 13:25 Reply

    bercea ca sa-ti dovedesc cat esti de prost

    Art. 22
    Personalul contractual care executa activitati de
    paza are urmatoarele atributii specifice:

    a) verifica, in timpul serviciului, locurile si punctele
    vulnerabile, existenta si starea incuietorilor, a amenajarilor
    tehnice si a sistemelor de paza si alarmare si ia, in caz de
    nevoie, masurile care se impun;

    b) cunoaste prevederile legale privind accesul in obiective si
    regulile stabilite in planurile de paza;

    d) nu paraseste postul incredintat decat in situatiile si
    conditiile prevazute in consemnul postului;

    f) in cazul savarsirii unei infractiuni flagrante, ia masuri de
    predare a faptuitorului structurilor Politiei Romane competente
    potrivit legii. Daca faptuitorul a disparut, asigura paza bunurilor,
    nu permite patrunderea in campul infractional a altor persoane
    si anunta unitatea de politie competenta, intocmind totodata
    proces-verbal cu cele constatate;

    g) face uz de armamentul din dotare numai cu respectarea
    stricta a prevederilor legale.

  11. Avatar
    mihai
    22 martie 2015 at 13:29 Reply

    Art. 23
    In executarea atributiilor prevazute de lege in
    domeniul ordinii si linistii publice, politistii locali desfasoara
    urmatoarele activitati:

    a) actioneaza in zona de competenta stabilita prin planul de
    ordine si siguranta publica al unitatii/subdiviziunii administrativteritoriale
    pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale,
    precum si pentru mentinerea ordinii si linistii publice sau
    curateniei localitatii;

    b) intervin la solicitarile dispeceratului la evenimentele
    semnalate prin Serviciul de urgenta 112, pe principiul „cel mai
    apropiat politist de locul evenimentului intervine”, in functie de
    specificul atributiilor de serviciu stabilite prin lege si in limita
    competentei teritoriale;

    c) actioneaza, in conditiile art. 6 lit. k) din Legea nr. 155/2010,
    pentru depistarea persoanelor si a bunurilor urmarite in temeiul
    legii;

    d) participa la executarea masurilor stabilite in situatii de
    urgenta;

    e) in cazul constatarii in flagrant a unei fapte penale,
    imobilizeaza faptuitorul, iau masuri pentru conservarea locului
    faptei, identifica martorii oculari, sesizeaza imediat organele
    competente si predau faptuitorul structurii Politiei Romane
    competente teritorial, pe baza de proces-verbal, in vederea
    continuarii cercetarilor;

    f) conduc la sediul politiei locale/structurii Politiei Romane
    competente persoanele suspecte a caror identitate nu a putut fi
    stabilita, in vederea luarii masurilor ce se impun;

    g) verifica si solutioneaza sesizarile si reclamatiile primite din
    partea cetatenilor unitatilor/subdiviziunilor administrativteritoriale,
    legate de problemele specifice compartimentului.

    h) indeplinesc orice alte atributii stabilite prin lege.

  12. Avatar
    mihai
    22 martie 2015 at 13:29 Reply

    ti-am adus argumente.. tu ce argumente ai.

  13. Avatar
    Julius Julius
    22 martie 2015 at 15:55 Reply

    Vorbesc in cunostinta de cauza. Cel batut (politistul local) este ofiter de marina cu scoala absolvita si serviciu in marina fostei Republici Socialiste Romania. Sa retras din marina (sa fie mai aproape si de ajutor mamei sale care era singura si bolnava) Poate acum dupa atatia ani o fi cum spui tu. Dar skaterul ce realizari are in viata???

    1. Avatar
      Șarpe Viu
      22 martie 2015 at 16:15 Reply

      ceva adevăr aveți fiecare, aici…

  14. Avatar
    Șarpe Viu
    22 martie 2015 at 16:15 Reply

    bercea, te rog nu mai vb cu pl mea și nu știu ce, nu suntem toți ca tine, de fapt, cine-i ca tine?!…

  15. Avatar
    Ion NIS
    22 martie 2015 at 16:30 Reply

    Cum il cheamă ?!

    1. Avatar
      mihai
      22 martie 2015 at 20:34 Reply

      Pavel Florin ANDRONACHE

      1. Avatar
        Șarpe Viu
        22 martie 2015 at 21:29 Reply

        Mulțumesc!

  16. Avatar
    Șarpe Viu
    22 martie 2015 at 17:46 Reply

    ce urât vorbești! ești un scârbos?

  17. Avatar
    Șarpe Viu
    22 martie 2015 at 17:51 Reply

    ceva adevăr ai zis aici, nici mie, figurile lor nu-mi inspiră multă încredere, în afară de 2-3. fizic vorbind, cam la fel, ei trevuie să mențină ordinea? ce glumă proastă!

  18. Avatar
    Șarpe Viu
    22 martie 2015 at 21:34 Reply

    ia uitați aici:

    http://www.ziare.com/suceava/stiri-actualitate/cheche-fumatorul-cu-cutit-din-falticeni-nu-paraseste-arestul-2500328

    de ce mai era în libertate acum?

  19. Avatar
    Guest
    22 martie 2015 at 23:42 Reply

    Cu ce va ajuta daca ii stiti numele? E treaba lui,numai el stie de ce a facut asta.

    1. Avatar
      Șarpe Viu
      23 martie 2015 at 14:52 Reply

      de ce nu? sunt sensibil la treaba asta. am pățit și eu ceva asemenea aici în dragul nostru Fălticeni. uite, l-am căutat pe net, am găsit că are antecedente penale. e periculos omu’. poate n-ar trebui să fie pe-aici printre noi. nu?

  20. Avatar
    i0n c0stica
    24 martie 2015 at 00:46 Reply

    Baiatu respectiv era prin parc sau pe faleza si o fi auzit cum tipa baiatu cu role care se dadea prin fata la primarie ca domnii comunitari il taraiau pe jos trageau de el si asta cand o fi vazut iti dai seama si putin sub influenta alcoolului el mai observase ca era comunitar

  21. Avatar
    i0n i0n
    24 martie 2015 at 00:51 Reply

    el era prin parc sau prin zona pe acolo o fi auzit cum tipa baiatu cu role ca trageau de el il taraia pe jos domnii comunitari si iti dai seama asta cand o fi vazut si sub influenta alcoolului o mai fi vazut el ca sunt comunitari ..

Leave a Reply

ȘTIRI