Începutul Postului Nașterii DomnuluiReligie

Începutul Postului Nașterii Domnului

Pentru creștinii ortodocși de astăzi, miercuri, 15 noiembrie, a început Postul Nașterii Domnului. Acesta durează patruzeci de zile, până la Ajunul Praznicului, pe 24 decembrie. Timpul parcurgerii Postului Nașterii Domnului este o perioadă de înnoire duhovnicească, printr-o spovedanie și împărtășire mai deasă cu Sfânta Euharistie, dar mai ales prin săvârșirea faptelor iubirii milostive.

Ca vechime, acest post datează din secolele IV – V, iar ca formă actuală este uniformizat de Sinodul local din Constantinopol din anul 1166, și amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în așteptarea venirii lui Mesia Izbăvitorul.

Durata de 40 de zile aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când aștepta să primească Decalogul (cele zece porunci), scrise pe lespezile de piatră numite Tablele Legii.

Fiecare perioadă de post este prilej de pocăință și de întărire duhovnicească în rugăciune și fapte bune. De aceea, Postul Crăciunului este, îndeosebi, o școală a milosteniei în care învățăm să răspundem cu dărnicie milostivirii și bunătății nesfârșite a lui Dumnezeu pentru noi, arătate prin întruparea și nașterea Fiului Său ca Om în lume.

În acestă perioadă suntem chemați să unim rugăciunea smerită și pocăința sinceră cu iubirea milostivă, arătând milostenie spirituală și materială față de oamenii aflați în nevoi.

Pe întreaga perioadă a Postului Crăciunului nu se consumă carne, produse lactate și ouă, dar în zilele 21, 23, 25, 26, 30 noiembrie și 2, 3, 4, 5, 6, 7, 9, 10, 12, 16, 17 și 18 decembrie este dezlegare la pește.

Ultima zi din post este de ajunare, de aspră postire, față de celelalte zile care din punct de vedere alimentar sunt mai ușoare. Fiecare credincios ajunează după putere, până la Ceasul al IX – lea, nimic mâncând, sau chiar până la la răsăritul luceafărului de seară, în amintirea stelei care a vestit magilor Nașterea Domnului.

Tot în această perioadă este anunțată în lume de creștini prin colinde, iar preoții merg la casele credincioșilor cu icoana Nașterii Domnului, spre a vesti măritul praznic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Rânduiala bisericii ortodoxe este ca după noaptea de Ajun, trei zile la rând se săvărșește Sfânta Liturghie, iar până la Bobotează nu se fac îngenuncheri și plecăciuni.

Preot Rotar Georgian

ȘTIRI