Incendiu într-o gospodărie din localitatea BrădățelRegional

Incendiu într-o gospodărie din localitatea Brădățel

După incendiul de sâmbătă, în care a ars un autoturism, militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit și duminică în comuna Horodniceni.

Împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntar și Privat pentru Situații de Urgență din comuna Cornu Luncii, pompierii au acționat la lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din satul Brădățel, comuna Horodniceni.

Salvatorii au intervenit cu patru autospeciale pentru localizarea și stingerea incendiilor.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul casei de locuit, existând pericolul de propagare la întreaga clădire și la o anexă gospodărească.

Incendiul a fost lichidat la ora 18:05, după aproape 3 ore de la anunțarea lui, prin numărul unic de urgență 112.

Potrivit ISU Suceava, au ars  acoperișul casei de locuit pe aproximativ 70 mp, obiecte de mobilier și elemente de tâmplărie. S-au degradat pereții portanți ai casei.

Incendiul a izbucnit din podul locuinței, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și adăpostul de animale.

ȘTIRI