Incendiu pe strada Botoșanilor: Bunurile unei familii din Fălticeni au fost mistuite în câteva minuteLocal

Incendiu pe strada Botoșanilor: Bunurile unei familii din Fălticeni au fost mistuite în câteva minute

Au pierdut aproape tot ce au avut în doar câteva minute. Bunurile unei familii din Fălticeni au fost mistuite de flăcări, într-un incendiu care a cuprins casa aflată pe strada Botoșanilor. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale cu apă și vehiculul pentru prima ajutor cu paramedici SMURD.

Totul s-a întâmplat ieri după-amiază, în jurul orei 16, după ce un vecin a văzut cum focul ieșea prin acoperiș.

Proprietarul nu se afla acasă atunci când incendiul s-a declanșat, însă soția acestuia, care se întorcea de la serviciu, a fost cea care i-a dat vestea cea rea.

Au ars numeroase bunuri casnice din interiorul unei camere de 24 metri pătrați, precum și o porțiune din acoperișul casei. Pompierii au scos la timp butelia din casă, în timp ce lucrătorii Delgaz Grid au întrerupt energia electrică.

Flăcările au mistuit aproximativ 50 metri pătrați din acoperişul casei. Un frigider, mai multe obiecte de mobilier, elemente de tâmplărie și alte bunuri casnice. Pompierii spun că unul din pereții casei, construit din lemn, s-a degradat.

Efectele incendiului au lăsat urme și în casa alăturată, unde locuiau două familii.

În urmă cu câteva luni aici s-a produs un alt incendiu. Oamenii spun că reparațiile au costat 20.000 lei. Acum au de suportat o altă pagubă.

Pompierii susțin că incendiului, lichidat după mai bine de o oră, a fost declanșat cel mai probabil de un scurtcircuit produs la conductori electrici cu improvizaţii.

Pe durata intervenției, circulația pe strada Botoșanilor dinspre Sucevei, 13 Decembrie și Domnească a fost închisă. Lucrătorii Poliției Locale i-au direcționat pe participanții din trafic spre alte drumuri publice.

incendiu-falticeni-3 incendiu-falticeni-2 incendiu-falticeni-1 incendiu-falticeni-4 incendiu-falticeni-5 incendiu-falticeni-6
<
>

ȘTIRI