Incendiu la un spatiu comercial din VulturestiActualitate

Incendiu la un spatiu comercial din Vulturesti

În această dimineaţă, în jurul orei 03.41, un apel telefonic la numărul unic de urgenţă 112 a anunţat un incendiu în localitatea Mereni din comuna Vultureşti. Trei autospeciale de la  Detaşamentul de pompieri Fălticeni şi una aparţinând Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vultureşti au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui puternic incendiu produs la un spaţiu de comerţ situat în localitatea Mereni.

Potrivit ISU Suceava, la sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat atât în interiorul clădirii cât şi la acoperişul acesteia, existând pericol de propagare la un imobil situat la circa 3 metri distanţă.

Incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite, operaţiunile de stingere finalizându-se la ora 07:15. Au ars planşeul şi acoperişul, elemente de mobilier, diverse mărfuri şi aparatură electrocasnică.

Cauza probabilă de producere a incendiului este scurtcircuitul electric produs ca urmare a utilizării unui conductor electric defect.

Intervenţia pompierilor militari şi civili a salvat construcţia aflată în apropiere şi, parţial imobilul afectat de incendiu şi bunurile existente în acesta.

ȘTIRI

error: Content is protected !!