Incendii provocate de trăsnet în Dolhasca și la MoaraRegional

Incendii provocate de trăsnet în Dolhasca și la Moara

Județul Suceava s-a aflat în ultimele zile sub amenințarea fenomenelor meteorologice periculoase.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Bucovina” Suceava nu a avut de gestionat situații deosebite provocate de precipitații, în schimb pompierii au intervenit marți, 4 iunie, pentru stingerea a două incendii provocate de trăsnete.

Într-o gospodărie din orașul Dolhasca, acoperișul unui adăpost de animale s-a aprins, cel mai probabil din cauza unui trăsnet.

Pompierii militari ai Punctului de Lucru Dolhasca au intervenit cu o autospecială de stingere, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, la ora 11.09.

După cum ne-a informat ISU Suceava, la sosirea echipajelor, ardea acoperișul adăpostului de animale, construit din lemn, pe o suprafață de aproximativ 10 mp.

Din fericire nu a existat pericol de propagare a flăcărilor în gospodărie.

Nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au lichidat incendiul la ora 11:55.

Abia ce se încheiase intervenția de la Dolhasca, când dispeceratul 112 a anunțat un alt incendiu, de această dată într-o gospodărie din satul Moara Nica, comuna Moara.

Și de această dată, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un trăsnet direct.

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Moara, au intervenit cu trei autospeciale de stingere.

La sosirea pompierilor ardea generalizat un corp de anexe, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie.

Incendiul a fost lichidat după aproape patru ore.

Focul a distrus depozitul de furaje, adăpostul de animale și o anexă din lemn, construcții corp comun, pe o suprafață totală de aproximativ 190 mp.

Au mai ars circa 20 tone de fân, o tonă de porumb, 20 metri cubi lemn de foc, 300 kilograme de furaje și alte bunuri din gospodărie.

Nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat casa de locuit, cu bunurile aferente.

Facebook Comments

ȘTIRI