În Patria Dorului este doar LuminăLocal

În Patria Dorului este doar Lumină

Casa de copii școlari și preșcolari Fălticeni. Ultima decadă a lunii august. După 40 de ani, întâlnire a generației 1978. O premieră. Un eveniment deschizător de drumuri. O poveste de iubire constantă. Dor de Casă și de colege, cu poarta dinspre inimă deschisă. Cu solide grinzi temeinicite în iarba verde de acasă. Cu îngeri păzitori în castelul cărților de joc al vieții.

Maria Holtzhauser, inițiatoare și lider. Emoție. Bucuria reîntâlnirii. Călătorie pe vectorul dorului. Prezențe din țară și oficialități locale. Primarul Cătălin Coman, receptiv, se aliniază conducerii și personalului de atunci și de acum. Gânduri sprijinite pe o lacrimă și o speranță.

Dialoguri cu sinele în zilele precedente, monologuri-discurs, acum. Cuvintele se închină prin comuniunea întru iubire.

Gânduri albe din sâmbure de soare. Curcubeu izvorând din lacrimă. Toate fetele au înflorit din rădăcini sub imensitatea cerului. Toate aștern sufletele cu amintiri. Cu povești trăite. Un mozaic conturat pe cărările copilăriei și ale adolescenței, urmate de drumurile vieții. Un ADN puternic. Recunoștință pentru modelarea sufletelor, pentru conducere, pentru îndrumători, pentru tot personalul de atunci de la bucătăreasă la lenjereasă, de la femeia de serviciu la profesori. Caldă recunoștință. ”Iertare și iubire”.

Se derulează cu puternică emoție povestiri cu sfârșit neterminat. Bucurii și împliniri profesionale și de familie. Nu se privește înapoi cu mânie, ci cu mândrie și gând de mulțumire pentru educatori și politica educațională.

Una din fete a ajuns astă noapte la ora două din Spania și a venit luminoasă și vioaie, cu inima deschisă, cu frumoasa ie pe care o poartă cu mândrie. Altă fată povestește despre înțelegerea și legătura sufletească ce-o simte pentru personalul din Casă, adevărata ei acasă.

O alta se mândrește cu statutul de bunică. Alta își amintește cu drag de clasă, de colegi, de profesori, în special de profesorul Mihai Radu. Maria vorbește de ”jumătatea întregitoare”, soțul, care a ajutat-o să biruie boala.

Emoționantă intrarea în scenă a cunoscutei doamne a cântecului popular, Floarea din Grădină, Maria Tanasă. Grăitoare confesiuni. Retrospective. Istoria Casei. Povești de atunci. Amintiri. Tulburătoarea poveste a băiatului născut fără mâini, care, cu efort nemaipomenit, izbutea să-și pună încălțările în picioare. Frățietate în timp.

”De profesie, OM”, Maria, Mărioara-Florioara a urmărit destinul băiatului Degețel și a încercat să se implice în a-l ajuta. Și întocmai ei, demnitatea băiatului care pare a ne spune și el: ”eu trăiesc, nu doar exist”. Destin asumat. Întocmai altora, învingător sau supus destinului inexorabil.

Maria Tanasă dăruiește cu smerenie câte o cruciuliță purtată cu evlavie în rugăciune prin marile Lavre tuturor participanților, emoționând prin sensibilitatea trăirii. Ea, încercată puternic de viață, cu speranță în Cel de Sus.

Împreună cu inimoasa Anca Șoldănescu, la invitația căreia am poposit la Casă, simțim nevoia de a ne retrage, lăsând ca intimitatea întâlnirii să aibă firescul necesar în popasurile din camerele căminului, din sala de mese, de la școală.

O aripă de înger ne atinge. Coborâm strada Maior Ioan în tăcere. ”Ce dulci sunt fructele amare” despre care scria o altă căministă, Luminița Aldea. Și ce frumos a putut strânge laolaltă ponegritul Facebook fetele de la Casă într-o zi colorată cu bucuria revederii!

Caietul program ”După 40 de primăveri…1978-2018” inițiat de Maria, Femeia anului 2015, stă mărturie faptului că în această generație sunt ”nu doar oameni obișnuiți, ci extraordinari!”.

ȘTIRI