În avantaj după prima repriză Șomuz Fălticeni suferă un nou eșec la MiroslavaSport

În avantaj după prima repriză Șomuz Fălticeni suferă un nou eșec la Miroslava

ACS Șomuz Fălticeni a suferit a 6 înfrângere în campionatul Ligii a 3-a, Seria 1.

La sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul etapei a 8-a, echipa din Fălticeni s-a deplasat în județul Iași, pentru întâlnirea cu fosta divizionară secundă, Știința Miroslava.

Văzută drept victimă sigură în această confruntare, Șomuz a avut un start de joc bun și a reușit să deschidă scorul în minutul 19, prin Adelin Arăpașu. Acesta a trimis în poartă o minge respinsă de portarul Miroslavei, după o lovitură liberă din zona careului de 16 metri.

Neșansa se ține scai de cei de la Șomuz, care din minutul 28 au rămas în inferioritate numerică, autorul golului, Arăpașu, văzând cartonașul roșu pentru că a oprit un adversar din postura de ultim apărător. Chiar și așa, Șomuz a încă cel puțin două ocazii să-și majoreze avantajul până la pauză.

Așa cum s-a întâmplat și în etapa precedentă, cu liderul Oțelul, echipa din Fălticeni a terminat în avantaj  prima repriză dar, în ciuda concentrării cerute de antrenori, fălticenenii au cedat inițiativa.

Echipa gazdă a reușit, în doar 3 minute să întoarcă soarta partidei, prin golurile marcate în minutele 48 și 51.

Pe final de joc Bogdan Melinte a trimis mingea pe lângă poarta gazdelor, într-o situație foarte bună de a marca.

„A fost al treilea joc în care am fost nevoiți să jucăm în inferioritate. Cu toate acestea echipa s-a prezentat bine și a practicat un joc foarte bun în prima repriză. Am avut avantaj și alte câteva ocazii importante, care ne-ar fi îndreptățit să obținem mai mult din această deplasare. Din păcate s-a încheiat cu o nouă înfrângere. Timpul este scurt și trebuie să ne pregătim pentru a obține cele 3 puncte în partida pe care o vom susține acasă, cu CSM Pașcani„, ne-a declarat din partea băncii tehnice a celor de la Șomuz, antrenorul Radu Anania.

Știința Miroslava – Șomuz Fălticeni 2-1 (0-1)

Au marcat: Iovu Sandu 48’, Marin Alex 51’ / Arăpașu Adelin (18)

Știința: Turiță J. – Vlădeanu V., Tăcuțanu D., Bucur S., Agrigoroaei P., Săvoaia E., Bordeianu G., Dodan R., Gorovei R., Viorică A., Iovu S. Rezerve: Duță A., Marin A., Costin R., Sandu E., Cernăuțeanu S., Ichim N., Botezatu D. Antrenori: Viorel Frunză, Sergiu Japalău.

Șomuz: Pascal C. – Neagoe G., Kuruc N., Şandru N., Baltariu R., Arăpaşu A., Nechitoaia I. (58 Zamă I.), Mircescu D. (83 Popovici G.), Julei E., Padovei V., Ungureanu P. (64 Melinte B.). Rezerve neutilizate: Pascal A., Scutariu A., Podgorodețchi V., Dohotariu I.

Antrenori: Dan Dăscălescu, Radu Anania.

Arbitri: Crețu Denis (Botoșani), Caba Bogdan (Darabani), Grigoriu Nicoleta (Botoșani).

Observatori: Rusu Cristinel (Focșani) și Moraru Florentin (Vaslui)

VIDEO: ȘTIINȚA MIROSLAVA -ȘOMUZ FĂLTICENI

Rezultatele etapei a 8-a: 

Vineri, 12 octombrie
CSM Râmnicu Sărat – KSE Târgu Secuiesc 2-0
CSM Paşcani – FC II Botoşani 0-3
Sâmbătă, 13 octombrie
Metalul Buzău – CSM Roman 1-0
Sporting Lieşti – Foresta Suceava 0-0
Ştiinţa Miroslava – Şomuz Fălticeni 2-1
Sănătatea Darabani – Bucovina Rădăuţi 0-1
ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – SCM Gloria Buzău 0-1
Suporter Club Oţelul Galaţi – CSM Focşani 2-1

Clasament:

Liga 3, Seria 1MVEIGOLPCTA
1Oţelul Galaţi871020-22210
2SCM Gloria Buzău862017-5208
3Bucovina Rădăuţi860212-6186
4Ştiinţa Miroslava851211-10161
5KSE Târgu Secuiesc850315-9156
6CSM Focşani843110-5156
7Foresta Suceava842214-8145
8Ceahlăul Piatra Neamţ840410-712-3
9Sporting Lieşti832311-811-1
10Metalul Buzău83236-1111-1
11CSM Râmnicu Sărat823312-99-3
12Sănătatea Darabani82066-206-9
13Şomuz Fălticeni81163-154-8
14CSM Paşcani81163-154-11
15FC Botoşani 281076-133-9
16CSM Roman81074-173-6

Sursa foto: facebook.com/StiintaMiroslava/

Facebook Comments

ȘTIRI