Lovit de tren pe raza localității Dolhasca: Un bărbat din Iași se află în stare gravă la Spitalul Județean SuceavaRegional

Lovit de tren pe raza localității Dolhasca: Un bărbat din Iași se află în stare gravă la Spitalul Județean Suceava

Un bărbat din Iași, localitatea Scobinți, în vârstă de 56 de ani, a ajuns în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență, în urma unui accident feroviar.

Accidentul s-a produs în seara zilei de sâmbătă, 3 noiembrie 2018, în jurul orei 18.00, în zona Dolhasca.

Ieșeanul a fost lovit de un tren, împrejurările în care s-a produs accidentul urmând a fi stabilite.

Victima a fost preluată, în stare foarte gravă, de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean – Stația Fălticeni, fiind predată ulterior, unui echipaj TIMUL (terapie intensivă mobilă), care a asigurat transportul la UPU Suceava.

Bărbatul a ajuns la UPU Suceava în comă de gradul 3, prezentând traumatism cranio-cerebral și traumatism toraco-abdominal.

ȘTIRI