Accident spectaculos la Vadu Moldovei: Un ieșean și-a făcut praf mașina după ce s-a izbit în două capuri de podActualitate

Accident spectaculos la Vadu Moldovei: Un ieșean și-a făcut praf mașina după ce s-a izbit în două capuri de pod

Accidentele se țin lanț pe DN 2. Un bărbat din județul Iași a fost protagonistul unui grav eveniment rutier, produs luni, 18 decembrie, pe raza comunei Vadu Moldovei. El conducea un autoturism Opel Corsa, iar într-un viraj a pierdut controlul mașinii și s-a izbit într-un cap de pod.

Automobilul și-a continuat „drumul” și a lovit apoi al doilea cap de pod. În urma impactului cu cele două structuri din beton, mașina s-a făcut praf.

Șoferul a fost preluat, în stare gravă, de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Suceava.

Victima era singură în mașină în momentul producerii accidentului. În urma impactului autoturismul a suferit avarii serioase.

Evaluat inițial de specialiștii Compartimentului de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Fălticeni, ieșeanul a fost transportat ulterior pentru investigații amănunțite la Spitalul Județean Suceava.

Accidentul a avut loc pe Drumul European 85, la mică distanță de locul în care, pe data de 10 decembrie, un bărbat din Bistrița Năsăud și copilul acestuia și-au pierdut viața.

Au intervenit la fața locului o autospecială pentru descarcerare de la Detașamentul de Pompieri Fălticeni și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Polițiștii care investighează evenimentul rutier i-au în calcul neadaptarea vitezei într-un viraj.

ȘTIRI

error: Content is protected !!