Hram și slujbă arhierească la biserica voievodală „Sfinții Mercurie și Ecaterina” din parohia RădăşeniReligie

Hram și slujbă arhierească la biserica voievodală „Sfinții Mercurie și Ecaterina” din parohia Rădăşeni

Sărbătoare și bucurie duhovnicească pentru comunitatea din Rădășeni. Biserica voievodală și-a serbat hramul sâmbăta trecută, în ziua în care sunt cinstiți Sfinţii Mari Mucenici Mercurie şi Ecaterina. Cu această ocazie a fost săvârșita Sfânta Liturghie Arhierească.

Î.P.S Pimen a oficiat slujba alături de un sobor de preoți din Protopopiatul Fălticeni.

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a fost primit de către credincioşii parohiei, în buna tradiție a locului, cu flori, pâine şi sare, în timp ce clericii l-au întâmpinat cu Sfânta Evanghelie și Crucea Mântuitorului Hristos.

Biserica din lemn a fost plină de credincioși, bătrânii satului, părinți, copii dar și tineri ai locului au ținut să fie prezenți la sărbătoarea ocrotitorilor parohiei.

Liturghia Arhierească a fost îmfrumusetață de cântările studenților de la Conservatorul din Iași și a câtora vlăstare din vatra Rădășenilor. Cu ocazia acestui hram, arhiereul a hirotesit un teolog în treaptă diaconiei.

În cuvântul de învăţătură, Î.P.S, Pimen a vorbit despre înţelegerea adevăratei cinstiri adusă Sfinţilor Mucenici și luarea ca exemplu a vieţii lor.

„Profetul Moise a urcat pe Muntele Sinai pentru a primi legile de la Dumnezeu, iar la poalele muntelui oamenii aşteptau ca să se întoarcă, şi nemaiavând răbdare, au zis ca să facă un dumnezeu, iar din toate podoabele strânse au făcut acel idol în chip de viţel, zicând: «Israele, iată dumnezeul tău». Toţi mucenicii, dar şi toţi sfinţii primelor veacuri creştine au refuzat să aducă jertfă acestor idoli. Acelaşi lucru l-a făcut şi Sfântul Mucenic Mercurie, ostaş iscusit, conducător de oşti, biruitor pentru că ştia strategia războiului, care a fost decorat cu cel mai mare grad pentru militari. Şi pentru faptul că nu a adus jertfă idolilor, el însuşi s-a jertfit pentru credinţa creştină. În viaţa acestor sfinţi mucenici, când pătimeau în fel şi fel de chipuri, cei din jurul lor văzând tăria credinţei lor, cu sutele, cu miile, au îmbrăţişat credinţa şi învăţătura adevărată.”

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a subliniat faptul că Sfinţii Mari Mucenici Mercurie şi Ecaterina sunt pilde de trăire şi mărturisire creştină, iar pentru viaţa de familie dau întărire duhovnicească cu harul lui Dumnezeu şi ne îndeamnă să păstrăm credinţa cea adevărată prin faptele vieţii noastre, în aceste vremuri.

Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen i-a îndemnat pe credincioşi să-şi îndrepte paşii către biserica parohială, monument de artă şi de credinţă.

La rândul său, preotul Constantin Rotar a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen pentru participarea la Sfânta Liturghie, pentru cuvântul de învăţătură bogat şi plin de semnificaţii şi pentru dragostea ce o arată către biserica din Rădăşeni.

Părintele paroh a mulţumit şi părinţilor slujitori pentru participare, Consiliului parohial, gospodinelor parohiei şi tuturor care au făcut posibil ca acest eveniment din viaţa parohiei să fie unul deosebit prin cinstea adusă sfinţilor ocrotitori.

După ce s-a dat anafura celor care au participat la Sfânta Liturghie, a urmat Parastasul pentru cei plecaţi la cele veşnice. Sărbătoarea s-a încheiat cu agapa frăţească.

Biserica voievodală este situată în centrul satului Rădășeni, fiind încadrată ca monument istoric de clasa A.

Ctitorii acesteia sunt Ştefan Tomşa şi domniţa Elena. Lăcașul de cult este ridicat între anii 1611-1623. Potrivit tradiţiei, biserica a fost construită pe locul ce ar fi aparţinut unui schit.

După lucrărule de restaurare ce au durat 14 ani, biserica din lemn a fost resfinţită în octombrie 2012, primind al doilea hram, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

ȘTIRI

error: Content is protected !!