Hoț prins în flagrant de polițiștii din Fălticeni: Autorul are un cazier impresionant și se află acum în arestLocal

Hoț prins în flagrant de polițiștii din Fălticeni: Autorul are un cazier impresionant și se află acum în arest

Hoții din oraș acționează din ce în ce mai des în magazine. Polițiștii din municipiu se confruntă cu tot mai multe furturi comise de fălticeneni, atât ziua cât și noaptea. Unul dintre aceste cazuri s-a petrecut luna trecută, când un bărbat, în vârstă de 38 de ani, a fost prins în flagrant.

Totul s-a întâmplat la miezul nopții.

Hoțul a pătruns într-un magazin cu produse alimentare și nealimentare, aflat la intrarea în Piața Agroalimentară, după ce a spart geamul de la ușă.

Pe când scotocea prin magazin, individul s-a trezit cu polițiștii în spatele lui.

Un echipaj de la Ordine Publică, ce patrula prin zonă, a ajuns imediat la fața locului, după ce un localnic a sunat la Poliție anunțând că „se aud zgomote ciudate la un magazin din piață”.

Oamenii legii s-au dus să verifice și au dat peste hoț.

Autorul furtului este o „cunoștință” mai veche pentru oamenii legii. Individul din Fălticeni este un recidivist cu un cazier impresionant, pe care figurează zeci de furturi și tâlhării, fapte care intră sub incidența legii penale.

El a fost încătușat și scos prin ușa din spate a magazinului și dus direct la audieri.

Individul are 38 de ani și este fălticenean.

El a fost reținut miercuri, 8 mai, de polițiști, iar joi a fost prezentat instanței.

Magistrații Judecătoriei Fălticeni au decis emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Autorul furtului se află în Centrul Reținere de Arestare Preventivă al I.P.J. Suceava.

Facebook Comments

ȘTIRI