Haideţi să haidemActualitate

Haideţi să haidem

O vorbă din bătrâni spune că munca îl înnobilează pe om. Te înnobilează chiar dacă nu ești plătit atunci când ai o datorie civică și, la urma urmei, gospodărească. Acum că a venit marfa de iarnă, iar împărăția albă este la comandă, fiecare din noi ne putem da seama cu ușurință cine se conformează normelor urbane și cine alege să rămână în afara lor.

Ieși pe stradă, te uiți prin parcări, pe alei, la scările din fața magazinelor,la drumul din fața blocului și vezi cam ce este în jurul tău după două zile de Cod galben cu ninsori ca în povești – care încă mai continuă.

Cândva, pe vremea când generația mea se dădea cu sania, zăpezile erau mai mari și oamenii parcă aveau mult mai mult spirit întreprinzător. Tind să cred că își iubeau mai mult orașul și, prin simplul fapt că își curățau zăpada din fața casei fără să aibă deasupra capului securea unei legi cu amenzi usturătoare, erau mai orășeni ca noi, cei de azi care așteptăm ca Primăria să facă totul.

Elementele simple ale civilizației moderne cer și implicare personală.

Aș vrea să le reamintiți celor care uită că avem și îndatoriri cetățenești, nu doar drepturi, că nu suntem fii ai Fălticeniului doar pe 19 iulie la servitul micului sau pe 24 decembrie când ne îmbulzim pentru pachetul cu dulciuri.

Dacă îți iubești orașul fă ceva, nu-l ocupa degeaba!

Am să-l parafrazez pe filozoful libanez Gibran, preluat și de președintele Kennedy, și adaptez un pic: ”Nu întreba ce poate face orașul pentru tine, ci întreabă ce poți face tu pentru el”.

Utilajele au făcut ce-au putut, acum e rândul nostru să ne punem pe treabă, să deszăpezim în colțul nostru, acolo unde parcăm, unde pășim spre bloc sau chiar mai mult decât atât căci munca ne înnobilează.

Așa că haideți să haidem la lopată și la un ceai fierbinte! Domnii la lopată, iar doamnele la pregătitul ceaiului. Așa avem implicare totală, fără discriminare între sexe.

Spor!

ȘTIRI

error: Content is protected !!