Gânduri la centenarul unei instituţii muzeale de prestigiuCultură

Gânduri la centenarul unei instituţii muzeale de prestigiu

Da. Rememorăm, aplaudăm, solemnizăm şi apoi uităm. Şi aşa, o luăm de la capăt. Festivist, cu alte evenimente aniversare sau comemorative.

Sărbătorirea centenarului muzeului din Fălticeni ne onorează, ne implică afectiv, dar ne şi responsabilizează. Istoria muzeului fălticenean rescrie timpul amintirii prin neastâmpărul activ al inimosului profesor Vasile Ciurea. Ctitorul este propriul său monograf dar şi al instituţiei ctitorite, adeverind butada că unii trăiesc gratis, alţii degeaba, în timp ce câţiva trăiesc incandescent.

Privit în timp şi peste timp, profesorul colecţionar şi muzeul ctitorit formează un tot. Dăruirea de sine a moştenit-o de la înaintaşul său, TudorachiCiurea. Acesta a ridicat biserica din mahalaua Ciurii, la Tâmpeşti. Nepotul a ctitorit o instituţie muzeală, Ciurealand – i-am zice azi – în care a adunat vestigii, urme de viaţă materială şi spirituală de la apa Moldovei, a Şomuzului, a Siretului şi a Bistriţei, din ţinuturi montane, din sate ori biserici. Şi a antrenat în aceasta gimnazişti, învăţători şi preoţi, ţărani şi meşteşugari sporind zestrea muzeală.

Dar nu trecutul ca poveste stă în intenţia noastră. Totuşi, se cuvine să reamintim din victoriile atât de bine gândite:

1914, noiembrie, 12 – obţinerea spaţiului locativ pentru muzeu în aripa stângă a  gimnaziului. Comitetul de iniţiativă (Vasile Ciurea, Artur Gorovei, A. Diaconovici şi mai apoi C. Vârnav) au conceput formula juridică de funcţionare a  tinerei instituţii. Şi rând pe rând s-au adunat în hrisoave catalogate fosile, minerale, silexuri, antichităţi, numismatică, etnografie, stampe şi tablouri, cărţi rare, donaţii ale colegilor A. Spiridonescu, D. Protopopescu,T. Tatos. Muzeul Sucevei căpătase  astfel recunoaştere naţională.

1930, iunie, 22 – inaugurarea sediului în locaţie proprie. Muzeul Fălticenilor a dovedit tăria celui ce mărturisea că adesea „singurul, dar sigurul ajutor” era salariul şi tăria sa de caracter.

1944 – refugiul în zona Braşov. „Comoara” rămâne neatinsă.

1950 – Muzeul raional Fălticeni. Vremuri tulburi. Este înlocuit de la conducerea muzeului. Ani negri. Rege Lear? Ioan fără Ţară? Domiciliu forţat. Schimbări administrative. Parte din exponate sunt luate la muzeul regional.

1974 – materialul muzeistic este strămutat în localul unde va funcţiona Muzeul Irimescu

1982, august, 17 – denumirea Muzeul de Ştiinţe Naturale:

1993, martie, 28 – Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” cu două „săli Vasile Ciurea”. Biblioteca orăşenească, fosta bibliotecă „N. Beldiceanu” din muzeul Ciurea, mutată prin 1972 în localul muzeului, capătă denumirea „E. Lovinescu”.

Doar o succintă trecere în revistă a istoriei unui muzeu care a făcut epocă şi a Omului- Muzeu, Vasile Ciurea. Acesta a participat la semicentenarul Gimnaziului „Alecu Donici” precum şi la centenarul Liceului „Nicu Gane”.

Din postumitate, participă acum la centenarul copilului său de suflet, Muzeul.

Ce ne spune cu amărăciune? Că Muzeul a fost nedreptăţit, fraudat, dezrădăcinat şi strămutat, că exponatele s-au împuţinat, că  pinacoteca  a fost supusă jafului, că s-au vândut şi înstrăinat obiecte de preţ.

Reqviem pentru un Muzeu.

Care este răspunsul nostru? Care ne este datoria faţă de această sfântă instituţie de cultură? Să-i promovăm comorile şi valorile, să nu-l uităm pe Omul-Muzeu. Dar nu doar atât.  Ce a mai rămas din Muzeul Fălticenilor se află în depozitul Muzeului de artă „Ion Irimescu”. Exponatele, mai mult etnografice şi meşteşugăreşti, necesită de urgenţă să fie puse la dispoziţia consumatorilor de cultură.

Nonagenarul  cărturar Eugen Dimitriu, el însuşi ctitor de muzeu la Galeria oamenilor de seamă, ne transmitea judicios câteva soluţii pentru instituţia centenară. Una din ele, deosebit de concretă şi realizabilă, ar consta în implicarea oficialităţilor pentru a face demersul de a obţine legislaţia necesară aprobării reparaţiilor şi punerii în patrimoniul cultural a clădirii de pe strada Sucevei unde funcţionase cândva Consulatul austiac. Ce bine şi-ar găsi locul exponatele în casa cu turnuleţul normand, acum aproape părăsită. Apelul la Ambasada Austriei pentru renovarea clădirii şi folosirea ei în scopuri culturale ne-ar onora deopotrivă şi pe noi şi pe austrieci. Iar grădina ar putea fi muzeu în aer liber ocrotind şi pietrele funerare aduse cu greu de ctitorul Vasile Ciurea.

Era momentul acum. Dorinţa noastră se legitimează. Nu e târziu nici altădată.

Să refacem Ciurealand!

Altfel, Sic transit gloria mundi!

ȘTIRI