Final de sezon pentru cadeții de la CSS Nicu Gane. Fălticenenii au încheiat turneul final cu o singură victorieSport

Final de sezon pentru cadeții de la CSS Nicu Gane. Fălticenenii au încheiat turneul final cu o singură victorie

Dejul a găzduit Turneul final al Campionatului național de volei – Divizia Cadeți (7-11 iunie 2017).

La turneu au participat cele mai bune șase echipe ale țării, între care și două reprezentante ale județului Suceava: CSS “Nicu Gane” Fălticeni și LPS Suceava.

Gazda turneului final, echipa LAPI Dej, și-a adjudecat pentru al treilea an consecutiv titlul național, fiind neînvinsă în cele 5 jocuri disputate. Podiumul a fost completat de echipele CTF Mihai I București și CNNT Craiova.

CSS “Nicu Gane” Fălticeni, echipă pregătită de antrenorul Marius Stan, s-a clasat pe locul 5. Singura victorie a fălticenenilor, scor 3-0, a fost obținută în meciul cu LPS Suceava, echipă care a încheiat turneul pe ultimul loc.

Pentru “Nicu Gane” obiectivul acestui sezon a fost calificarea la turneul final, în perspectiva viitoarelor participări în competiția națională a cadeților. David Miron a fost desemnat cea mai bună extremă a turneului, în timp ce fostul jucător al CSS Nicu Gane, Gabriel Monga, acum jucător la echipa din Baia Mare, a fost desemnat cel mai complet jucător.

ȘTIRI