Familie distrusă într-un accident la Vadu Moldovei: Tatăl și copilul de 9 ani au murit iar mama este în stare criticăRegional

Familie distrusă într-un accident la Vadu Moldovei: Tatăl și copilul de 9 ani au murit iar mama este în stare critică

Destine frânte într-o clipită. Trei bistrițeni care se deplasau cu un automobil Dacia Logan spre Fălticeni au devenit victimele unui grav accident rutier ce s-a produs duminică, pe DN 2, în comuna Vadu Moldovei, la limita dintre satele Ciumulești și Roșiori. Două persoane, tatăl și fiul au murit, iar al treilea pasager, mama copilului, se zbate între viață și moarte.

Mașina acestora a fost lovită în plin de un microbuz care a pătruns pe contrasens, pe fondul unei depășiri neregulamentare, într-o zonă marcă cu linie continuă, și a carosabilului umed.

Pe același sector de drum, anul acesta au avut loc late șase accidente rutiere.

Cu câteva momente înainte de incident, șoferul sucevean (30 ani), aflat la volanul mașinii de transport persoane, intrase în depășirea unui alt microbuz, în timp ce din sens opus se apropia autoturismul Dacia Logan, condus regulamentar de un bărbat de 34 de ani, din localitatea Bistrița Bîrgăului.

Intrat pe contrasens, microbuzul s-a izbit frontal în Dacia Logan, autoturismul familiei din Bistrița Bîrgăului fiind proiectat în afara carosabilului.

Până la sosirea echipajelor de intervenție, participanții la trafic au reușit să scoată afară conducătorul microbuzului și copilul din autoturism. Șoferul Daciei Logan și soția acestuia au rămas încarcerați. Mașina lor s-a făcut praf, partea din față fiind complet distrusă.

La intervenție au participat echipaje de la Detașamentul de Pompieri Fălticeni, cu modulul de descarcerare și autospeciala SMURD, și echipaje ale Ambulanței Fălticeni.

Pentru conducătorul autoturismului nu s-a putut face nimic, acesta fiind scos fără viață dintre fiarele contorsionate ale mașinii. Șansele lui de supraviețuire au fost nule. În urma impactului puternic, bordul și podul pedalier au ajuns aproape de scaunele ocupanților din față, componentele din plastic din jurul volanului și torpodeului fiind dislocate.

Copilul de 9 ani se afla în stare gravă atunci când echipele de intervenție au ajuns la accident. Băiatul a fost transportat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava. Eforturile doctorilor au fost, până la urmă, zadarnice. Manevrele de resuscitare nu au dat nici un rezultat, cadrele medicale declarând decesul.

Medicii au transferat-o la Spitalul Județean Suceava și pe mama copilului, în vârstă de 39 ani, aflată în stare critică.

Conducătorul microbuzului, a primit îngrijiri la spitalul din Fălticeni. El a suferit leziuni la nivelul capului și mâinii.

Potrivit polițiștilor, în urma verificării cu aparatul etilotest s-a constatat că șoferul sucevean nu a consumat băuturi alcoolice. Conform uzanțelor legale, medicii i-au prelevat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Autorul accidentului s-a ales cu dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI

error: Content is protected !!