Fălticenenii de acasă și din străinătate au donat 2 tone de alimente pentru campania lansată de Mugurel DuceagActualitate

Fălticenenii de acasă și din străinătate au donat 2 tone de alimente pentru campania lansată de Mugurel Duceag

Dărnicia îi apropie și îi unește pe oameni. Câteva sute de fălticeneni au răspuns pozitiv la apelul umanitar lansat pentru cei nevoiași înaintea sărbătorilor Pascale, inițiativă care s-a încheiat mai bine decât se aștepta inițiatorul campaniei. 2.000 de kilograme de alimente au fost strânse duminica trecută, produse care vor fi dăruite de Paști persoanelor cu venituri modeste, în special familiilor cu venituri foarte modeste.

Mugurel Duceag a lansat campania pe propriul cont de Facebook, iar mesajele de susținere au fost cu miile.

Acțiunea pentru strângerea alimentelor s-a desfășurat pe 14 aprilie, pe platoul din fața magazinului Nada Florilor. Aici a fost instalat un cort unde au s-au strâns toate produsele donate de trecători. Și nu au fost puține deloc.

2.000 de kilograme de alimente și alte câte zeci kilograme de produse pentru igienă personală, dar și haine, au fost adunate în numai opt ore de campanie.

Fiecare a dăruit cât a putut, unii mai mult, alții mai puțin. Mugurel le-a mulțumit în numele beneficiarilor și le-a spus că gestul lor îl încurajează să continue cu alte campanii similare pe viitor.

„Nu am cuvinte să le mulțumesc tuturor celor care au răspuns apelului meu, care au venit și au donat alimente. Nu mă așteptam să fie așa multă lume alături de noi.”, ne-a spus inițiatorul campaniei umanitare. „După mai bine de opt ore am adunat 2 tone de alimente. Este peste așteptările mele. Avem ce dărui familiilor nevoiașe. Le mulțumesc, din nou, celor care au fost alături și au oferit pentru copiii săraci.”

Au contribuit la campania de strângere a alimentelor numeroși oameni simpli, cu suflet mare, care fie au auzit de acțiunea caritabilă, fie era prin trecere și s-au oprit să doneze. Unii au donat și alimente, dar și bani.

S-au alăturat acestui demers și câțiva oameni de afaceri din Fălticeni, care au dorit să rămână anonimi. Acțiunea a avut sprijinul Farmaciei Tania, Farmaciei Verde și centrului de sănătate Alma Clinic.

Printre cei care au donat alimente s-a numărut și preotul Adrian Brădățanu, de la Biserica Adormirii Maicii Domnului.

Un gest la fel de frumos au făcut și paramedicii SMURD, împreună și colegii pompieri de la Detașamentul Fălticeni au donat suma de 2.000 de lei. Banii vor fi donați unui caz medical din Fălticeni, pentru tratamentul medical al unui copil grav bolnav.

Alimente și haine au fost trimise și de fălticenenii din diaspora. Câteva sute de kilograme de produse neperisabile au ajuns din Italia, Anglia, Olanda, Belgia și Germania.

Oamenii au trimis haine, dulciuri, dar și jucării pentru copiii nevoiași.

Voluntari pentru strângerea și depozitarea alimentelor, până la distribuirea lor, au fost colegii inițiatorului, angajații firmei Ekipa.

Toate produsele strânse în campania umanitară vor ajunge la familiile sărace din Fălticeni, Baia, Preutești și Fântâna Mare.

Facebook Comments

ȘTIRI