Fălticeneanul Valentin Popa este noul ministru al Educației Naționale și preia mandatul de la Liviu PopActualitate

Fălticeneanul Valentin Popa este noul ministru al Educației Naționale și preia mandatul de la Liviu Pop

Schimbare la vârful ministerului. Profesorul universitar Valentin Popa este oficial noul ministru al Educației Naționale. El a preluat în mod oficial, de marți, 30 ianuarie, mandatul pentru cea mai înaltă funcție din minister.

Ceremonia de predare/primire s-a desfăşurat azi dimineață la sediul MEN, în prezenţa fostului deţinător al acestui portofoliu, Liviu Pop.

În cursul zilei de luni, Valentin Popa a fost audiat în comisia reunită de specialitate pentru învățământ, din care face parte și deputatul social democrat Alexandru Rădulescu. Ministrul propus a primit aviz favorabil, după ce s-au înregistrat 22 de voturi pentru și 12 împotrivă.

Fălticeneanul Valentin Popa face parte din Guvernul condus de Viorica Dăncilă, al treilea guvern PSD – ALDE din ultimul an și jumătate.

Votul de învestire s-a desfășurat luni în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Noul Guvern a primit votul de încredere după ce 282 de parlamentari au votat pentru, 136 împotrivă și unul abținere.

Valentin Popa este originar din Fălticeni, are 53 de ani și este fostul rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Absolvent al Liceului „Nicu Gane”, el debutează ca profesor universitar în anul 2005. Până atunci a fost preparator universitar (1989-1992), apoi asistent universitar (1992-1995), şef lucrări (1995-1999) și conferenţiar universitar (1999-2004) la aceeași universitate.

Devine conducător de doctorat, din anul 2009, în cadrul aceleiaşi instituţii și șef al Catedrei de Calculatoare şi Automatizări (2004-2011), director al Departamentului de Calculatoare, Electronică şi Automatică (2011-2012), rector al Universităţii ”Ştefan cel Mare” Suceava (din 2012).

ȘTIRI

error: Content is protected !!