Fălticenean cercetat penal pentru nerespectarea regimului armelorLocal

Fălticenean cercetat penal pentru nerespectarea regimului armelor

Lucrătorii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Suceava i-a întocmit dosar penal unui bărbat din Fălticeni, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Polițiștii au constatat că fălticeneanul deținea o armă de tir sportiv cu aer comprimat, fără ca aceasta să fie înscrisă în certificatul de deținător pe care-l are eliberat pe numele său.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul posedă certificat de deținător, însă arma menționată nu este înscrisă în acesta și nici în bazele de date existente la nivelul poliției.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, arma neletală fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor.

ȘTIRI