Fălticenean cercetat penal pentru că nu și-a reînnoit permisul de armăActualitate

Fălticenean cercetat penal pentru că nu și-a reînnoit permisul de armă

Persoanele care dețin arme și uită să-și reînnoiască permisele riscă dosare penale.

Un fălticenean are necazuri pentru că a ignorat acest aspect legal.

Printr-un comunicat de presă emis joi, 26 iulie 2018, Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava a anunțat că polițiștii din cadrul Serviciului  Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au identificat un bărbat, în vârstă de 41 ani, din municipiul  Fălticeni, posesor al unui permis de armă tip B, care nu s-a prezentat pentru prelungirea valabilității permisului de armă și nu a depus arma deținută la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea acestuia.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii  de ,,nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, fiind indisponibilizate un pistol de autoapărare cu bilă de cauciuc și o pușcă cu aer comprimat, au precizat reprezentații IPJ Suceava.

ȘTIRI