Expoziție de pictură găzduită de Primăria HârtopRegional

Expoziție de pictură găzduită de Primăria Hârtop

Arta plastică i-a cucerit pe copiii dintr-o comună vecină cu municipiul Fălticeni. De câteva luni bune aceștia își formează deprinderi la cercul de pictură din comuna Hârtop, locul unde învață să dea culoare la propriu unor bucăți de pânză sau sticlă. Îndrumați de pictorița Denisa Vasiliu, elevii au început să descopere secretele care stau în spatele unei lucrări frumoase care transmite sentimente și trăiri.

Tablourile, realizate în decurs de un an școlar, au fost prezentate la începutul vacanței de vară, în incinta Primăriei, în cadrul unei expoziții intitulate „Un strigăt din trecut”.

Multe dintre acestea vor rămâne aici și vor înfrumuseța interiorul clădirii administrației locale, așa cum s-a întâmplat cu alte zeci de lucrări dăruite instituției.

Expoziția, aflată la cea de a treia ediție, s-a desfășurat duminica trecută, iar evenimentul s-a bucurat de atenția copiilor, părinților, dar și persoanelor mai vârsta. Peste 100 de tablouri pe pânză și sticlă au fost expuse pe holurile clădirii Primăriei.

„Lucrările de față au fost realizate în cadrul cercului de pictură al comunei Hârtop, unde pregătim copii de diferire vârste și le deschidem orizonturile spre arta plastică.”, ne-a declarat pictorul Denisa Vasiliu. „Am avut vizitatori numeroși și ne bucurăm că s-au arătat interesați de pictură. Expoziția a fost organizatăîn cadrul Primăriei Hârtop și doresc să-i mulțumesc domnului primar Vasile Nechifor. Le mulțumim, de asemenea, tututor celor care ne-au fost alături.”

În rândul tablourilor expuse s-au remarcat trei lucrări ale pictoriței în vârstă de 31 de ani. Trei dintre acestea, considerate și cele mai reprezentative, „Regina Maria”, „Deportații” și „Viața la sat”, sunt tablouri realizate în alb și negru pentru că ele amintesc de trecut.

Alte câteva lucrări interesante precum „Cornul abundenței” și „Școala Suferinței” au putut fi admirate în cadrul evenimentului. Pictorița din Hârtop a prezentat și tablouri cu teme mai des întâlnite la artiștii plastici români, precum „Toamna”, „Carul cu boi” și „Florile”.

Câteva tablouri sunt destinate comercializării, iar tarifele sunt accesibile. Prețurile pornesc de la 200 de lei și pot ajunge, în cazul tablourilor mari, la 1500 de lei.

Pictorița Denisa Vasiliu spune că expoziția va reveni anul viitor cu noile creații ale copiilor de cercul de pictură.

expozitie-pictura-hartop-2 expozitie-pictura-hartop-12 expozitie-pictura-hartop-8 expozitie-pictura-hartop-11 expozitie-pictura-hartop-1 expozitie-pictura-hartop-5 expozitie-pictura-hartop-14 expozitie-pictura-hartop-6 expozitie-pictura-hartop-15 expozitie-pictura-hartop-9 expozitie-pictura-hartop-4 expozitie-pictura-hartop-7 expozitie-pictura-hartop-10 expozitie-pictura-hartop-13 expozitie-pictura-hartop-3
<
>

 

ȘTIRI

error: Content is protected !!