Expoziție de artă plastică prezentată publicului la Biblioteca Municipală și la Grădinița Specială din Fălticeni | Cronica de Fălticeni
Expoziție de artă plastică prezentată publicului la Biblioteca Municipală și la Grădinița Specială din FălticeniLocal

Expoziție de artă plastică prezentată publicului la Biblioteca Municipală și la Grădinița Specială din Fălticeni

Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” din Fălticeni găzduiește, până la sfârșitul lunii august, expoziția celei de-a treia ediții a Concursului Județean de activități artistico-plastice „Viața e culoare”.

Concursul este organizat de Grădinița Specială Fălticeni, în parteneriat cu Biblioteca Municipală, în cadrul evenimentelor care marchează Centenarul Marii Uniri, și figurează în Calendarul activităților educative județene.

Scopul acestui proiect constă în implicarea copiilor și elevilor în exerciții de exprimare artistică, crearea unor relații eficiente între unitățile școlare, copii/elevi și cadre didactice din județ și din țară.

Concursul s-a bucurat de participarea a 200 de cadre didactice și 650 de copii din județul Suceava și alte 24 județe din țară, din învăţământul de masă și special preuniversitar, într-un proces de comunicare deschisă prin diferite forme de expresie artistică:desen, pictură, colaje, quilling, ne-a informat prof. Elena Varganici, directoarea Grădiniței Speciale Fălticeni.

Un alt parteneriat încheiat între cele două instituții vizează proiectul educativ național „Să citim pentru mileniul III”.

„Lectura este una din cele mai intense, mai educative și mai răspândite activități. Cu cât copilul se apropie mai devreme de lectură, cu atît mai importante și mai durabile vor fi rezultatele în domeniul limbajului, al comunicării și socializării”, ne-a declarat  Nicoleta Hoștinariu, bibliotecar – coordonator al Bibliotecii Municipale din Fălticeni.

ȘTIRI