Evenimente rutiere provocate de șoferi băuți în Fălticeni și VereștiLocal

Evenimente rutiere provocate de șoferi băuți în Fălticeni și Verești

Luni, 30 aprilie, în jurul orei 20.30, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată prin numărul de urgență 112 despre faptul că, pe strada Armatei din localitate s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto este sub influența alcoolului.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Armatei din municipiul Fălticeni, un localnic în vârstă de 33 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat un indicator rutier.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

            În aceeași seară, Secția 2 Poliție Rurală Ipotești a fost sesizată că, pe DJ 290, din comuna Vereşti, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto vinovat este sub influenţa băuturilor alcoolice.

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat pe DJ 290, din localitatea Hancea, autoturismul condus de un bărbat din municipiul Fălticeni, care prezenta avarii în urma coliziunii cu un tractor agricol neînregistrat și pe conducătorul acestuia, un bărbat de 60 de ani, din comuna Verești.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul din municipiul Fălticeni și de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru bărbatul de 60 de ani,  căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că  bărbatul de 60 de ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

ȘTIRI