Eveniment rutier în Comuna Bogdănești. Un tânăr este cercetat penal pentru părăsirea locului accidentuluiRegional

Eveniment rutier în Comuna Bogdănești. Un tânăr este cercetat penal pentru părăsirea locului accidentului

Încă un eveniment rutier, urmat de părăsirea locului accidentului, s-a înregistrat la sfârșitul săptămânii, în zona Fălticeni.

În dimineața zilei de duminică, 6 ianuarie 2019, în jurul orei 11:10, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Comunal 13, pe raza comunei Bogdănești, un localnic, în vârstă de 28 de ani, a surprins și accidentat un bărbat, în vârstă de 79 de ani, din localitate.

Potrivit IPJ Suceava, bătrânul se deplasa pe mijlocul părții carosabile.

După producerea accidentului, conducătorul aut a părăsit locul accidentului.

Pietonul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. La spital, acestuia i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii i-au întocmit tânărului conducător auto un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă” și ”părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”.

ȘTIRI