Evaluarea Națională în zona Fălticeni: Cele mai mari medii sunt la Dolhasca, Mălini, Preutești, Drăgușeni și BoroaiaEducație

Evaluarea Națională în zona Fălticeni: Cele mai mari medii sunt la Dolhasca, Mălini, Preutești, Drăgușeni și Boroaia

Probele și contestațiile s-au încheiat pentru elevii claselor a opta. Absolvenții de gimnaziu au trecut prin focul testelor Evaluării Naționale, iar cei care și-au dorit să studieze la un liceu foarte bun au avut nevoie de medii pe măsură. În zona Fălticeni există elevi din mediul rural și cei din orașele Dolhasca și Liteni au reușit să obțină note de 10 la limba română sau matematică, încheind examenul cu fruntea sus.

Cea mai mare medie din zona Fălticeni aparține unei absolvente de la Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” din Dolhasca. Cu media 9,95, ea se clasează în primii 20 de elevi ai județului cu cel mai bun rezultat la Evaluarea Națională.

Urmează, apoi, doi elevi ai Școlii Gimnaziale „Nicolae Labiș” din Mălini care au încheiat ambii cu media 9,75.

Alte două eleve de la Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” și de la Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” din Mălini au obținut media 9,65. De altfel, cele două instituții de învățământ au cei mai mulți elevi cu nota 10 la una din probele evaluării, raportat la rezultatele elevilor din zona Fălticeni.

Performanțe bune au obținut și câțiva elevi de la Liceul Tehnologic „Vârnav Liteanu” unde sunt consemnate câteva medii peste 9,50, dar și o notă de 10.

Tot un absolvent cu media peste 9,50 are și Școala Gimnazială „Luca Gavril” din Drăgușeni.

În rândul primelor 10 medii pe zona Fălticeni la Evaluarea Națională se află două absolvente de la Școlile Gimnaziale Preutești și Râșca ce au încheiat cu media 9,47. Alte două medii bune, 9,45, au obținut două absolvente de la liceele din Dolhasca și Liteni.

Tot două eleve au obținut media 9,42, cele mai mari medii de la Școlile Gimnaziale din Boroaia și Valea Glodului.

Rezultate bune se înregistează și la câțiva absolvenți ai școlilor din Buda, Râșca, Brăiești, Lămășeni Slătioara și Manolea.

Medii de 9 și puțin peste 9 au obținut elevi din Rădășeni, Dolheștii Mari și Găinești.

Rezultatele finale, după contestaţii, la Evaluarea Naţională 2018 au fost afișate pe 23 iunie. Notele obținute la cele două probe de examen s-au afişat pe 19 iunie, iar în aceeaşi zi, elevii nemulţumiţi de note au putut depune contestaţii.

În zona Fălticeni doar patru elevi din Dolhasca și Mălini au depus contestații, în urma reevaluării toți primind note mai mari.

Repartizarea la licee se va face computerizat pe 9 iulie. Absolvenții de gimnaziu se pot înscrie la liceu începând cu data de 9 iunie.

Media de la Evaluarea Națională contează în proporție de 80%, restul de 20% fiind ponderea mediilor din clasele gimnaziale.


Evaluarea Națională 2018 (după contestații)
Medii între 9.00 și 9.99 pe zona Fălticeni  

Absolventă Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca – Media 9,95

Absolvent Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini – Media 9,75
Absolventă Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini – Media 9,75

Absolventă Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca – Media 9,65
Absolventă Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini – Media 9,65

Absolvent Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini – Media 9,62
Absolventă Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini – Media 9,62

Absolventă Liceul Tehnologic „Vârnav Liteanu” Liteni – Media 9,60
Absolvent Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini – Media 9,60
Absolvent Liceul Tehnologic „Vârnav Liteanu” Liteni – Media 9,60

Absolventă Școala Gimnazială „Luca Gavril” Drăgușeni – Media 9,55

Absolventă Școala Gimnazială Preutești – Media 9,47
Absolventă Școala Gimnazială Râșca – Media 9,47

Absolventă Liceul Tehnologic „Vârnav Liteanu” Liteni – Media 9,45
Absolventă Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca – Media 9,45

Absolvent Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia 9,42
Absolventă Școala Gimnazială Valea Glodului 9,42

Absolventă Liceul Tehnologic „Vârnav Liteanu” Liteni – Media 9,40

Absolvent Școala Gimnazială Brăiești – Media 9.35
Absolventă Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia – Media 9.35
Absolvent Liceul Tehnologic „Vârnav Liteanu” Liteni – Media 9.35
Absolvent Școala Gimnazială Brăiești – Media – Media 9.35

Absolventă Școala Gimnazială Preutești – Media 9,27
Absolventă Școala Gimnazială Râșca – Media 9,27
Absolvent Școala Gimnazială Buda – Media 9,27

Absolvent Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca – Media 9,25

Absolventă Școala Gimnazială „Mihai Niculăiasa” Lămășeni – Media 9,20
Absolventă Școala Gimnazială Slătioara – Media 9,20

Absolventă Școala Gimnazială Manolea – Media 9,17
Absolvent Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini – Media 9,17

Absolventă Școala Gimnazială Râșca – Media 9,15
Absolventă Școala Gimnazială Slătioara – Media 9,15

Absolventă Școala Gimnazială Brăiești – Media 9.07
Absolvent Școala Gimnazială Găinești – Media 9.05

Absolvent Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Mălini – Media 9.02

Absolvent Școala Gimnazială „Ion Lovinescu” Rădășeni – Media 9.00
Absolventă Școala Gimnazială „Hatmanul Șendrea” Dolhești – Media 9.00

ȘTIRI