Eminescu – ultima scrisoareCultură

Eminescu – ultima scrisoare

       Accesări: 314

Dragii mei cititori,Fiind băiet, păduri cutreeram și căutam în Freamăt de codru o Floare albastră La mijloc de codru des ... ascultam Somnoroase păsărele, iar tu. iubito, erai Atât de dulce Alei, mică, Alei, dragă! Amor? ce amară fericire am avut .. După ce, atâta vreme, a trecut îmi fac Rugăciunea unui dac ... S-a dus amorul ... S-a stins viața falnicei Veneții ... Mai am un singur dor : să nu-mi tăiați Plopii fără soț ...iar Când voi fi pământ ... În zadar căta-veți ...un Înger de pază, Înger palid, mă va păzi Într-o lume de negură. Vă las Scrisorile mele. O zgâtie de fată de va veni sau Ai noștri tineri la mormânt, mă vor bucura. Amorul unei marmore mă va însoți până când Tu, Doamne o să Apari Să dai Lumină. Vor trece anii ...spun Criticilor mei ... De vorbiți mă fac că n-aud, iar iubitei O, rămâi ... De ce nu-mi vii... P.S. Nu voi mormânt bogat ... O stea în veci nemărginiri mă va lumina ... Adio ! 15 iunie 1889.

ȘTIRI