Elevii și preșcolarii sunt liberi și pe 25 ianuarie. Cursurile au fost suspendate în toate școlile și colegiile din cauza  gripeiActualitate

Elevii și preșcolarii sunt liberi și pe 25 ianuarie. Cursurile au fost suspendate în toate școlile și colegiile din cauza gripei

Este oficial. Școlarii au o nouă minivacanță. Elevii și preșcolarii vor fi liberi pe 24 ianuarie, dar și vineri, pe 25 ianuarie.

Asta după ce după ce ministrul Educației a decis miercuri, printr-un ordin, suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ preuniversitar din România.

Ecaterina Andronescu a luat această hotărâre, după ce reprezentanții Ministerului Sănătății au anunțat că numărul cazurilor de infecții respiratorii acute a crescut cu peste 20% față de nivelul așteptat.

Reprezentații din sănătate au informat Ministerul Educației cu privire la evoluția infecțiilor gripale. Decizia a fost luată ca măsură preventivă după ce specialiștii au declarat a doua săptămână cu caracter epidemic.

„În data de 25 ianuarie 2019 se suspendă cursurile în toate unitățile de învățământ din România.”, se arată în ordinul semnat de ministrul Ecaterina Andronescu. „Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei școlare până la sfârșitul semestrului, respectiv al anului școlar. Programa va fi stabilită de Consiliul de Administrație al unității de învățământ și comunicată Ministerului Educației Naționale”

Conform raportărilor INSP, săptămâna 14 – 20 ianuarie 2019 a avut un caracter epidemic, la fel ca și săptămâna anterioară acesteia.

Numărul cazurilor de infecții respiratorii acute a crescut, din nou, cu peste 20% față de nivelul așteptat. Conform specialiștilor, dacă și cea de a treia săptămână consecutiv își va menține caracterul epidemic, va fi declarată epidemia de gripă.

Ministerul Sănătății a informat astăzi Ministerul Educației Naționale despre situația privind evoluția infecțiilor gripale și despre oportunitatea unei măsuri suplimentare de prevenire a îmbolnăvirilor cu gripă, care constă în suspendarea cursurilor școlare pentru data de 25 ianuarie 2019.

Fiindcă 24 ianuarie este declarată, oficial, zi liberă, timp de patru zile, copiii vor putea evita expunerea în colectivități.

„Vom continua să supraveghem atent evoluția gripei în toată țara.”
a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății. „Împreună cu Ministerul Educației, vom continua triajul epidemiologic în unitățile de învățământ săptămâna viitoare, odată cu reluarea activității în unitățile școlare. Recomand părinților să pună accent în continuare pe măsurile igienico-sanitare, iar pe parcursul celor patru zile libere să evite expunerea copiilor în colectivități”,

Elevii au revenit, pe 14 ianuarie din vacanța de iarnă, care a durat trei săptămâni.

La începutul lunii februarie, ei vor avea din nou o vacanță de o săptămână, între cele două semestre.

Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie pe data de 31 mai 2019, iar pentru clasele din învățământul gimnazial, în data de 7 iunie 2019.

ȘTIRI