Accesări: 1707

Cursurile se reiau de luni în toate unitățile de învățământ preuniversitar. Diferența este că unii elevi și preșcolari vor reveni fizic la ore, iar alții vor face ore cu predare de la distanță. Pragul de vaccinare în rândul personalului didactic și nedidactic este cel care condiționează deschiderea unei școli, grădinițe sau a unui liceu.

Orele se vor desfășura cu prezență fizică acolo unde rata de vaccinare este de cel puțin 60%.

În celelalte unități de învățământ, cu rata de vaccinare sub 60%, cursurile vor începe online.

Regula se aplică atât unităților de învățământ de stat cât și private, exceptând școlile speciale.

Rămân în vigoare criteriile din ordinul comun de până acum pentru trecerea în online: clasa sau grupa se închide 14 zile la apariția unui caz de COVID, școala se închide integral 14 zile dacă jumătate din clase au activitatea fizică suspendată din cauza cazurilor de infectare.

Mahanu Design

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat vineri modul în care vor funcționa școlile începând din 8 noiembrie, după cele două săptămâni de vacanță forțată.

„Școala va începe pentru toți elevii și preșcolarii. Am luat in considerare rata de vaccinare la nivelul întregului personal, pentru ca elevii interacționează nu doar cu profesorii și învățătorii. Este în curs de derulare ședința CNSU, prin care se propune modificarea Ordinului Ministrului Educației – Ministrului Sănătății. Criteriul se referă la rata de vaccinare din fiecare școală și grădiniță.”, a explicat Câmpeanu. „.Am fost asigurat că, în 24 de ore, după ce DSU va primi testele, ele vor fi distribuite. Vor fi utilizate de două ori pe săptămână. Așteptăm procedura de la Ministerul Sănătății. Sunt convins că vom primi sprijin.”

Școala poate face cerere să rămână în online, chiar dacă are o rată de vaccinare de peste 60%.

Rata de vaccinare de peste 60% există în 54% din școlile și grădinițele României.

În ședințele de astăzi se va actualiza rata, iar aceste date se vor actualiza săptămânal. Ziua de vineri va fi ziua de referință cu privire la rata de vaccinare.

Rata de vaccinare la nivelul fiecărei unități de învățământ va fi afișată pe portalul fiecărui inspectorat școlar județean.

Ministrul Educației a mai spus că 1,8 milioane de elevi vor merge fizic la școală.

ȘTIRI