Elevii s-au întors la școală după vacanța intersemestrialăEducație

Elevii s-au întors la școală după vacanța intersemestrială

Începând de luni, 11 februarie elevii și preșcolarii din Fălticeni (6310 elevi și 714 preșcolari) s-au întors la cursuri după vacanța intersemestrială.

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale, semestrul al II-lea se întinde pe durata a 4 luni, până pe data de 14 iunie.

În acest interval, copiii vor avea parte și de vacanța de primăvară, în perioada 20 aprilie – 5 mai.

Vacanța mare va începe pe data de 15 iunie.

Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 31 mai, iar pentru clasa a VIII-a în data de 7 iunie. 

În perioada următoare, Ministerul Educației urmează să stabilească calendarul simulărilor de Bacalaureat și Evaluarea Națională (clasele a VIII-a, a IX-a și a XII-a).

Sănătatea elevilor va fi monitorizată zilnic

Medicii se așteaptă, odată cu revenirea copiilor în colectivități, la o creștere semnificativă a numărului de îmbolnăviri.

Pentru că România se află în plin sezon al virozelor și gripei, școlile și grădinițele trebuie să facă zilnic, la începutul orelor de curs, triajul epidemiologic.

Compartimentul de Asistență Socio-Medicală, existent la nivelul municipiului Fălticeni, monitorizează evoluția cazurilor de îmbolnăvire prin gripă și infecții respiratorii în toate unitățile de învățământ din Fălticeni.

Școlile se pot înscrie în cursa pentru certificatul „Școală Europeană”

Ministerul Educaţiei Naționale a lansat apelul național pentru înscrierea unităților de învățământ preuniversitar la cea de a XVI-a ediție a competiției pentru obținerea certificatului „Școală Europeană” în anul școlar 2018-2019.

Competiția se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar angrenate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale. Pentru ediția 2019 își pot depune candidatura unitățile de învățământ preuniversitar implicate, în perioada septembrie 2016 – iulie 2019, în activități sau proiecte prin programele Comisiei Europene, ale Parlamentului European și ale altor instituții europene: Erasmus+ (2014-2020), e-Twinning, Europa-casa noastră (Lider European și EuroQuiz), Școli-ambasador ale Parlamentului European, Euroscola etc.

De asemenea, se pot înscrie școli care derulează activități sau proiecte finanțate din fonduri structurale, în care școala este aplicant sau partener, dar și proiecte/programe în parteneriat cu ambasade, universități și școli din Uniunea Europeană, companii europene, asociații profesionale europene, ONG–uri cu scop educațional/de formare profesională care activează la nivel european etc.

Termenul-limită pentru trimiterea candidaturilor pe adresa poștală a Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin este 22 martie 2019 (data poştei), cu menţiunea „Pentru Competiţia Națională Şcoală Europeană, ediția 2019”.

Dosarul de candidatură va conţine formularul-tip de candidatură și avizul inspectoratului școlar județean/ISMB de participare la Competiția Națională „Școală Europeană”, disponibile pe www.edu.ro, un portofoliu ilustrativ, copii ale Proiectului de dezvoltare instituţională şi Planurilor manageriale anuale 2016-2017, 2017-2018 și 2018-2019. 

Facebook Comments

ȘTIRI