Elevii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” s-au întrecut în finala concursului gastronomic „Găteşti cu spor, câştigi uşor!”Educație

Elevii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” s-au întrecut în finala concursului gastronomic „Găteşti cu spor, câştigi uşor!”

Arta culinară și tradiția sunt teme de studiu la un colegiu din Fălticeni. Elevii de la Mihai Băcescu sunt îndrumați să descopere prin intermediul unui concurs gastronomic nu doar rețele delicioase ale bucătăriilor străine și autohtone, ci și elementele definitorii ale unor civilizații. Competiția spectacol „Găteşti cu spor, câştigi uşor!” face parte din proiect inițiat cu succes, în urmă acum cinci ani de profesoara Simona Manole, concurs care își propune să-i valorizeze pe tinerii de la liceu.

Întrecerea este organizată cu elevii claselor a IX-a de la specializarea turism şi alimentaţie.

Anul acesta finaliste au fost trei clase care au ales să reprezinte Bucovina, Rusia și Statele Unite ale Americii. Concursul s-a desfășurat pe 12 mai în prezența unui public numeros format din colegi de clasă, părinți și profesori.

„Acest spectacol este rezultatul muncii de un semestru a copiilor din cele trei clase care studiază la profilul turism și alimentație, sub coordonarea profesoarei Simona Manole, inițiatoarea acestui proiect interdisciplinar.”, ne-a declarat profesoara Mariana Țuca. „Concursul este ultima parte a proiectului, care a debutat cu alegerea unei teme, respectiv a temei pe care fiecare echipă a prezentat-o, cu partea de documentare din toate punctele de vedere (gastronomic, cultural, artistic, geografic) realizarea efectivă a prezentărilor, momentelor artistice și preparatelor culinare. Din punctul nostru de vedere câștigători sunt toți cei prezenți în sală, atât echipele concurente cât și spectatorii.”

Competiția are reguli simple, însă obiectivele nu sunt deloc ușor de atins. Fiecare clasă își alege țara pe care o va reprezenta cât mai mai bine cu putință prin tradiţii, dans, muzică şi cultură.

Participanții și-au arătat priceperea în arta gătitului și au încercat să impresioneze pe membrii juriului prin fiecare probă în parte.

Finala din acest an s-a desfășurat la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” din Fălticeni.

După degustarea bunătăților pregătite de concurenți, jurații au urmărit cu atenție evoluția elevilor care au promovat Bucovina, Rusia și Statele Unite ale Americii prin cultură, muzică, geografie și dans.

Din juriu au făcut parte profesorii de specialitate Elena Bălan de la Colegiul „Vasile Lovinescu”, directoarele adjunct ale colegiului, Silvia Ţuca și Silvia Chirilă. Invitatul de onoare a fost primarul Cătălin Coman.

În urma deliberării, clasa 9K, reprezentanta Rusiei, și-a adjudecat premiul I.

Concursul „Găteşti cu spor, câştigi uşor!” s-a desfășurat în perioada noiembrie 2016 – mai 2017 și a fost structurat pe două etape care au prevăzut documentarea pe baza temei alese de fiecare clasă și prezentarea rezultatelor în cadrul unui concurs care îmbină temele culinare cu tradițiile și cultura popoarelor sau regiunilor alese ca tematică de studiu.

Prin această competiție se dorește sublinierea valenţele pozitive ale bucătăriei tradiţionale și internaționale, atât în ceea ce priveşte conţinutul nutritiv, cât şi în ceea ce priveşte modul de servire.

Ideea proiectului are la bază ideea că astăzi „Gastronomia este arta de a folosi hrana pentru a crea fericirea”.

concurs-colegiu-mihai-bacescu-5 concurs-colegiu-mihai-bacescu-3 concurs-colegiu-mihai-bacescu-2 concurs-colegiu-mihai-bacescu-4 concurs-colegiu-mihai-bacescu-6 concurs-colegiu-mihai-bacescu-8 concurs-colegiu-mihai-bacescu-7 concurs-colegiu-mihai-bacescu-9 concurs-colegiu-mihai-bacescu-1
<
>

ȘTIRI