Accesări: 1627

Revenirea la normalitate este așteptată de toată lumea. Mediul educațional ar putea reintra în activitate după data de 15 mai. Cel puțin așa susține premierul Ludovic Orban într-o intervenție televizată.

Școlile și liceele au fost închise pe 11 martie, inițial pentru două săptămâni, perioadă care s-a prelungit pe toată durata stării de urgență.

Cursurile ar putea fi reluate după jumătatea lunii mai, cel mai probabil după ridicarea restricțiilor aplicate în prezent.

Premierul României, Ludovic Orban, a anunțat că toți elevii, dar și studenții vor încheia anul școlar în această vară.

Șeful Executivului le-a cerut profesorilor să se mobilizeze și să intensifice predarea pe internet, dar și pregătirea examenelor. Premierul a mai adăugat că dacă lucrurile decurg bine, după 15 mai, elevii vor putea reveni la cursuri.

Programele de examen au fost revizuite

Programa pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat este deja schimbată. Aceasta va conține doar materia din primul semestru.

Ministrul Educației a aprobat, marți, revizuirea programelor de examen pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, astfel încât să conțină doar materia din primul semestru al anului școlar 2019-2020.

Ordinul de ministru a fost transmis către Monitorul Oficial al României, urmând ca Ministerul Educației și Cercetării să publice noile programe.

În mod concret este vorba de programa pentru Evaluarea Națională, pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020 la disciplinele limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii aparținând minorităților naționale, care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă) și matematică, și cea pentru Bacalaureat 2020, la disciplinele limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie.

Într-un comunicat remis de Ministerul Educației și Cercetării se menționează că prin elaborarea acestui ordin se asigură egalitatea de șanse pentru toți elevii care vor absolvi învățământul gimnazial, respectiv liceal, dar și o evaluare obiectivă, la nivel național, a competențelor specifice formate/dezvoltate, dar și a conținuturilor corespunzătoare parcurse de elevi pe parcursul învățământului gimnazial/liceal, respectiv în clasa a VIII-a/a XII-a până la finalizarea semestrul I al anului școlar 2019-2020.

Teste de antrenament pentru elevi

În această perioadă, când școlile sunt închise, Ministerul Educației pune la dispoziția elevilor, săptămânal, câte cinci teste de antrenament pentru pregătirea în această perioadă de suspendare a cursurilor, în vederea susținerii examenelor naționale.

Testele sunt formulate în concordanță cu noile programe, iar următorul set de teste de antrenament va fi publicat în data de 22 aprilie.

Ministrul Monica Anisie a precizat, de asemenea, că în orice situație, chiar şi în scenariile cele mai sumbre, anul școlar 2019-2020 va fi încheiat.

ȘTIRI