Echipa de futsal CN Nicu Gane Fălticeni păstrează șanse pentru accederea în play-off-ul Under 19Sport

Echipa de futsal CN Nicu Gane Fălticeni păstrează șanse pentru accederea în play-off-ul Under 19

În prima serie a Campionatului Național de Futsal – Under 19, echipa Colegiului național „Nicu Gane” Fălticeni a predat lanterna roșie, cu o etapă înainte de ultima etapă a sezonului regular.

Fălticenenii au reușit o victorie categorică, 8-2 în fața celeilalte reprezentante a județului Suceava, echipa Bukovina Vicov. Meciul s-a disputat sâmbătă, 6 aprilie, în Sala de sport „Gabriel Udișteanu”.

“Am reușit, după o lungă perioadă, să predăm lanterna roșie, în urma unui joc entuziasmant al baieților noștri, în special în repriza a doua, când ne-am dominat autoritar adversarul. Mi-aș dori să văd la fiecare meci această determinare. Țin să remarc evoluția tânărului portar Bîgu Alex, aflat la primul joc ca titular, care a dat siguranță echipei. În ultimul meci vom avea examenul final, la Darabani. Avem nevoie de minim un punct pentru a ne califica în faza următoare”, ne-a declarat antrenorul Marcel Irimie.

Echipa din Fălticeni a mizat pe următorii jucători: Bigu A., Sava S., Pintilei A., Piciu, Tudosa, Simion, Nistor, Gagiu I.

Cele 8 goluri au fost marcate de: Gagiu Ionuț  (2 goluri), Sava Sergiu (2 goluri), Pintilei Andrei (2goluri), Piciu si Tudosă.

În aceeași etapă, Poli Iași a învins cu 8-3 pe Sporting Darabani. Cum ieșenii vor juca în ultima etapă pe terenul liderului, la Vaslui, fălticenenii au șansa să încheie campionatul pe locul 4 (loc de play-off), dacă reușesc să scoată o remiză pe terenul celor de la Sporting Darabani. Meciul decisiv este programat pe data de 16 aprilie.

Facebook Comments

ȘTIRI