Două evenimente de suflet pentru fălticeneni. Procesiunea de Sfântul Ilie și cupluri celebrate la Nunta de AurEveniment

Două evenimente de suflet pentru fălticeneni. Procesiunea de Sfântul Ilie și cupluri celebrate la Nunta de Aur

       Accesări: 456

Sfârșit de săptămână cu momente speciale. Două evenimente de suflet pentru comunitatea locală vor avea loc pe 19 și 20 iulie. Este vorba despre procesiunea religioasă închinată patronului spiritual al municipiului Fălticeni și sărbătorirea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsnicie.

Fălticenenii sunt invitați să ia parte la frumoasa procesiune de Sfântul Ilie, organizată în ajunul acestei sărbători.

Acest pelerinaj de tradiție are loc sâmbătă, de la ora 18,

Prea Sfințitul Damaschin va fi prezent și va însoți cortegiul creștin, alături de părintele protoiereu Adrian Dulgheriu și un sobor cu zeci de preoți.

Credincioșii și clericii vor pleca din curtea Bisericii Sfântul Ilie spre Parcul Prefecturii, iar de aici spre Biserica Adormirii, apoi spre centru și Catedrala Învierii, după care vor reveni la Biserica Sfântul Ilie.

Câteva popasuri vor fi făcute pe traseu, iar participanții vor însoți în pelerinaj racla cu moaștele sfinților mucenici români Astion și Epictec, care de ani buni ocrotesc municipiul Fălticeni și parohia Sfântul Ilie.

Un alt eveniment de suflet este cel de duminică.

Cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsnicie vor fi celebrate pe 20 iulie, la sărbătoarea municipiului Fălticeni.

Momentul va fi marcat la Catedrala Învierii în prezența autorităților locale, iar invitații sărbătoriților nu vor lipsi.

Vorbim despre Nunta de Aur, un eveniment unic despre trăinicie, răbdare, respect și iubire în viața de cuplu.

Un sobor de preoți va binecuvânta familiile, care, potrivit tradiției locale, vor avea ca nași de cununie un cuplu care recent și-a unit destinele.

Sărbătoriții vor primi câte un dar și un sprijin financiar din partea primarului municipiului Fălticeni, iar la final vor fi invtați la masa festivă.

Nunta de Aur va avea loc la ora 16.



Spalatorie covoare

ȘTIRI